label Studentesc autorenew 2025-09-29, 16:53
Pentru o mai buna desfasurare a cazarii studentilor in anul universitar 2005-2006, U.M.F. "Carol Davila" Bucuresti organizeaza in perioada 16.05-03.06.2005 precazarea studentilor provinciali care studiaza, pe locurile fara taxa, la urmatoarele facultati:
  • Fac. de Medicina Generala
  • Fac. de Medicina Dentara
  • Fac. de Farmacie
  • Fac. de Moase si Asistenta Medicala

Etapele desfasurarii actiunii de precazare
In perioada 16.05-03.06.2005 se vor ridica si se vor depune personal cererile de precazare, la Serviciul Social - Rectorat; dupa data de 03.06.2005 nu se vor mai accepta cereri de cazare pana in perioada in care se distribuie cereri pentru cei admisi in anul I. Persoanele care nu se prezinta la Serviciul Social in vederea completarii cererilor de precazare in termenul stabilit, nu vor beneficia de cazare in anul universitar 2005-2006.

Organizarea actiunii de precazare: fiecare student din alta localitate va putea ridica cu cartea (buletinul) de identitate sau pasaport - pentru straini, o singura cerere de precazare care va avea un numar de inregistrare unic; cererile se elibereaza si se depun pana la data de 03.06.2005, la Serviciul Social - Rectoratul UMF "Carol Davila" (program cu publicul este de luni pana vineri intre orele 9.00-14.00); in momentul depunerii cererii se va elibera un talon cu numarul si data depunerii cererii de precazare, pe care studentii au obligatia sa-l pastreze pana la data de 01.10.2005.

Prioritatile de cazare propuse spre aprobare Biroului de Senat al U.M.F. "Carol Davila" sunt urmatoarele: Optiunea de a ramane in continuare in aceeasi camera. Mentionam ca vechimea in camera este luata in considerare pana la 01.05.2005, cei cazati dupa aceasta data nu sunt considerati cu vechime in camera. La caminele B1-B2 data fiind necesitatea eliberarii camerelor pentru familii, persoanele care raman singure in camera vor fi comasate, mutarea facandu-se in functie de vechimea pe camera. Mutarile din cadrul aceluiasi camin in ordinea descrescatoare a anilor de studiu.
Mutarile intre camine in ordinea descrescatoare a anilor de studiu
Mutarile studentilor U.M.F.-isti de la alte camine decat cele administrate de U.M.F. Intrari in camin (din gazda) in ordinea descrescatoare a anilor de studiu (media de studiu - criteriul de departajare pentru acelasi an), in limita locurilor. Studentii admisi in anul universitar 2005-2006, in ordinea criteriilor stabilite de comisia de cazare pentru anul I. Persoanele care au restante la plata regiei de camin nu vor avea prioritate la solutionarea cererilor de precazare. Aceste cereri vor fi discutate la sfarsit si solutionate numai in limita locurilor disponibile.

In caminele U1-U6 se vor caza numai studentii romani care studiaza la UMF "Carol Davila" si cei care studiaza pe cont propriu valutar (in limita locurilor) din tot centrul universitar Bucuresti. Mentionam ca persoanele care studiaza pe cont propriu valutar pot opta si pentru celelalte camine ale U.M.F.-ului. Studentii cu probleme medicale (boli cronice) de la Fac. de Medicina Generala, Medicina Dentara si Farmacie din anii terminali se pot caza sub numarul normat de locuri (respectiv 2 studenti in camera) in caminele U1-U6, cu precizarea de a plati diferenta de confort.



In cazul in care numarul de solicitari este mai mare decat numarul de locuri disponibile, U.M.F. "Carol Davila" isi rezerva dreptul de a nu asigura aceasta diferenta de confort. In acest caz studentul din an terminal specifica in cerere o a III-a persoana cu care doreste sa se cazeze. Studentii cu parinti cadre didactice care doresc sa beneficieze de gratuitate, cazati in caminele U1-U6, B1-B2, vor face cerere de precazare pentru caminele E si P20. In cazul in care doresc sa se cazeze in alte camine decat E si P20, vor achita diferenta de confort corespunzatoare.

Caminele B1-B2 sunt destinate pentru familisti. se vor caza numai familii in care ambii soti sunt studenti la UMF sau sotul este student UMF. Nu se admit familii la care sotul este student la alta universitate, criteriu folosit de toate universitatile. Aceste familii vor solicita cazare la universitatea la care studiaza sotul; pentru studentii familisti, cererea trebuie insotita de o copie a certificatului de casatorie; pentru cazul familiilor in care sotia studiaza la alta universitate, cererea trebuie insotita in mod obligatoriu de o adeverinta de student; daca unul dintre soti are domiciliul in Bucuresti sau este absolvent, familia nu are dreptul sa ocupe o camera de familist; in cazul in care exista frati si surori care doresc sa se cazeze impreuna, conditia este ca ambii sa fie studenti ai UMF-ului.
Nu se pot caza frati si surori de la alte universitati
Avand in vedere ca subventia M.Ed.C. nu acopera cheltuielile reale de cazare, studentii bursieri de origine etnica romana vor fi repartizati/cazati in caminele E si P20. In acest sens, studentii respectivi vor completa cererile de precazare numai pentru caminele E si P20. Studentii de la alte universitati cazati in caminele U.M.F. "Carol Davila" din anii precedenti vor depune cerere de cazare la universitatile la care studiaza. Studentii de la Fac. de Medicina Militara nu au dreptul de cazare in caminele UMF-ului.

Dupa ce se asigura cazarea studentilor, in limita locurilor disponibile, pot intra in camin medicii rezidenti care au locuit in camine in anii precedenti. Numarul de locuri de cazare pentru medicii rezidenti va ramane constant si vor fi cazati numai in Caminele Splai 48 si Bolintineanu (in limita locurilor). Specificam ca aceste locuri sunt actualmente ocupate de catre medicii rezidenti cazati in anii anteriori. Medicii rezidenti cazati in alte camine decat Splai 48 si Bolintineanu vor depune cerere de precazare pentru aceste camine (Splai 48 si Bolintineanu). In cazul in care numarul de solicitari de cazare pentru studentii si bursierii Statului Roman va fi mai mare decat capacitatea de cazare, U.M.F. "Carol Davila" isi rezerva dreptul de a nu mai asigura cazare pentru alti medici rezidenti decat cei cazati in prezent.

Studentii care se inscriu la a doua facultate in cadrul U.M.F. "Carol Davila" se pot caza in limita locurilor disponibile, dupa ce se asigura cazarea studentilor de la prima facultate. Lista cu locurile si camerele eliberabile la data de 01.10.2005 (in prezent ocupate de studentii din anii terminali) sunt puse la dispozitia studentilor la Serviciul Social. Inaintea depunerilor cererilor de precazare, studentii pot consulta aceste liste si, in functie de prioritatile stabilite, vor opta pentru locurile sau camerele dorite. Va rugam sa cititi cu atentie metodologia de precazare si, in cazul in care solicitarile dvs. nu pot fi satisfacute, sa nu insistati.

In anul universitar 2005-2006 U.M.F. "Carol Davila" va fi in deficit de locuri fata de anul precedent si nu vor putea fi solutionate in totalitate cererile de cazare pentru familii (sot/sotie, frati/surori) de la alte universitati, pentru rezidenti, etc. Va rugam sa respectati acest program de precazare pentru o reusita deplina a cazarii studentilor in anul universitar 2005-2006.