label Studentesc autorenew 2025-09-29, 16:53
Universitatea Economica de Vara Baile Tusnad isi propune crearea unui cadru de continuare a studiilor universitare pe perioada vacantei de vara, oferind posibilitatea impletirii studiului individual cu activitatile in aer liber, precum si implicarea unor personalitati ale vietii academice, stiintifice si politice straine si romanesti intr-o activitate degajata, fara constrangerile impuse de viata universitara „din amfiteatre". Pana in prezent s-au desfasurat sapte editii ale universitatii. Ultimele doua au avut loc in lunile iulie si august ale anilor 2004 si 2005. Universitatea Economica de Vara Baile Tusnad se adreseaza studentilor romani si straini, precum si elevilor din clasele terminale de liceu. La editiile precedente au participat studenti de la Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Budapesta, Academia de Studii Economice Chisinau, elevi de la Colegiul National Lahovari Ramnicu Valcea si Liceul Virgil Madgearu Bucuresti. Pentru prima data, in anul 2005 au participat elevi castigatori ai unui prestigios concurs de creatie software www.infoeducatie.ro, studenti din Universitatea Bucuresti si Universitatea "Politehnica" Bucuresti, care participa voluntari la organizarea de concursuri scolare de informatica, precum si cadre didactice premiate pentru sustinerea cu resurse a portalului www.didactic.ro.