Doctoratul. Ni-l amintim ca o forma fastidioasa de recunoastere a performantei stiintifice, cel mai inalt titlu academic posibil pe care il poate acorda o institutie de invatamant superior. Licenta si masteratul sunt destinate, in majoritatea tarilor civilizate, intelectualilor comuni, adica acelora care urmeaza sa lucreze fie ca bugetari, fie in sectorul privat.

Doctoratul are insa o cu totul alta destinatie, fiind aproape exclusiv pentru cei care doresc o cariera academica. In Occident, asemenea titluri nu sunt foarte vehiculate, insa in Romania lucrurile stau exact pe dos.

Suficienti oameni din business sunt doctori in stiinte. Departe de a pune in „valoare” modalitatile mai mult sau mai putin ortodoxe in care aceste „personagii” si-au incheiat redactarea tezelor si in care, in prealabil, au demonstrat calitati analitice prin intocmirea de referate competente de-a lungul a cel putin trei ani de lecturi sistematice si consistente. Intrebarea este simpla: pentru ce atata caz?

Sa fie oare cei 15% de spor adaugati la salariul de baza al unui universitar?

Unii sunt mai bravi. Se apuca de doua doctorate, al doilea capatand statut de hobby; il faci din lipsa de adecvare sociala, din inertie sau din absenta imaginatiei privind banii.

In acest sens, dobandirea unui titlu devine o cale de satisfacere a unui orgoliu grosier, iar modalitatea de acaparare a diplomei (prin intimidare, mituire a comisiei de examinare sau chiar scriere comandata a disertatiei) nu difera radical de agresivul stil de preluare a unei fabrici sau a unei intreprinderi ravnite de concurenta.

La un nivel mai subtil insa, doctoratul devine un garantor intelectual. Garantia intelectuala atrage dupa sine demnitatea morala: cu alte cuvinte, posesorului titlului trebuie sa i se ierte orice pacate, fiindca el a facut cercetare de prim rang si, gratie acesteia, s-a ridicat, dostoievskian, deasupra muritorilor de rand.

Ce mai ramane astfel din aspirantii la un titlu catigat „pe merit”? le iau locul politicieni, oameni de afaceri de o natura indoielnica, posibil chiar si fotbalisti, pentru ca romanul nu se simte bine pana nu e in pas cu turma. In aceste circumstante, indicatorii firesti ai activitatii intelectuale sunt subminati si, in cele din urma, anulati, iar performanta academica, singura in masura sa gireze obtinerea unui doctorat, este substituita de ambitie sociala sau complexe de inferioritate.