In ciuda faptului ca somajul in randul tinerilor a crescut simtitor in ultima perioda, iar ofertele de angajare au devenit din ce in ce mai putine, exista inca o cerere destul de mare in 7 domenii de pe piata muncii.
Astfel ca, desi Romania este clasata de studiul international elaborat de Manpower pe primul loc atunci cand vine vorba despre dificultatile intampinate de angajatori in gasirea unor specialisti care sa corespunda nivelului de performanta cerut, domeniile in care te mai poti inca angaja sunt urmatoarele: IT Software, Vanzari, Customer Care/Client Service, Internet, Inginerie, Farmaceutice/Medicina, Educatie.
1. IT software
Mutarea multor industrii in mediul virtual si lipsa existentei unor generatii anterioare care sa ocupe aceste locuri vacante sunt doua motive care au facut ca peste 20% din totalul locurilor de munca disponibile sa fie in domeniul IT.
Deoarece pregatirea multora dintre cei care absolva o facultate de Informatica este insuficienta, cei intr-adevar bine pregatiti isi pot alege firma cea mai buna in care sa lucreze.
2. Vanzari
Desi ofertele de munca in domeniul vanzarilor reprezinta 15% din totalul anunturilor de joburi, piata recrutarilor in vanzari se caracterizeaza de fapt cu o falsa oferta de locuri de munca.
Aceasta se datoreaza faptului ca, in ciuda existentei unei stagnari a cererii de produse si servicii, angajatorii stabilesc target-uri foarte greu de atins, din aceste motive multi dintre angajati fiind concediati.
3. Customer care/Client service
Intr-o perioada in care multe dintre firme se concentreaza pe reducerea costurilor, 13% dintre joburi vizeaza domeniile customer care/client service din cauza cresterii gradului de externalizare a serviciilor care nu constituie core business.
Cele mai frecvente joburi in domeniul Business Process Outsourcing (BPO) sunt cele de operator call center. Probleme se ivesc atunci cand angajatorul cauta oameni care sa cunoasca limbi mai putin vorbite in Romania precum araba, norvegiana, portugheza sau rusa.
4. Internet
Faptul ca audienta se transfera incet dar sigur dinspre mediile traditionale inspre internet, aceasta orientare a generat in ultimul timp si o crestere a publicitatii online cu 20% in 2009.
De asemenea, reducerea bugetelor companiilor a fortat managerii sa mute o buna parte din activitatile firmelor pe care le conduc in mediul virtual, ceea ce a generat o nevoie de designeri grafici si web developeri.
5. Inginerie
Pensionarea multor ingineri, precum si criza economica ce a generat peste tot in lume investitii in infrastructura, au dus la o crestere a cererii de ingineri din partea firmelor de constructii si proiectare pentru ingineri.
6. Farmaceutice /medicina
Imbatranirea continua a populatiei si activitatea de cercetare vor genera si in 2009, indiferent de conditiile economice existente spun specialistii de pe piata muncii, o cerere de aproximativ 1.300 de farmacisti, dentisti, tehnicieni, asistente/asistenti si doctori.
7. Educatie
In conditiile in care institutiile de invatamant gimnazial si preuniversitar se confrunta cu o lipsa de personal calificat, multe posturi fiind ocupate de suplinitori, cei mai cautati sunt profesorii care pot pregati profesionisti pentru domeniile in care exista cerere de munca, limbile straine fiind la mare cautare.
Institutiile private din invatamant precum si gradinitele particulare reprezinta doua directii in care se cauta profesori si educatori bine pregatiti.
Asa ca nu e bine sa lasi garda jos pentru ca ti-ai cautat atata timp un loc de munca si nu ai gasit. Cauta mai cu atentie in domeniile amintite mai sus.
Arsene Cosmin Madalin - editor Studentie.ro
7 domenii in care se fac anagajari in ani de criza