Ieri si-a deschis portile, Kilipirim, targul de carte organizat la Sala Dalles. Manata de entuziasmul unui copil scapat parca in magazinul cu dulciuri, am dat si eu o fuga sa incerc marea cu degetul.
Lume putina in prima zi. Mai mult, din cate mi-au zburat mie pe la ureche, nu prea multumita de oferta prezenta la standuri. Subscriu. Dincolo de initiativa laudabila, Kilipirim-ul mi-a lasat un gust destul de amar.
Oferta saraca, edituri putine, nicio lansare de carte... pe scurt, cam jumatate din ceea ce gasesti intr-o librarie. Am cautat in zadar niste carti de eseistica in multitudinea de volume de chiromantie, vrajitorie sau sfaturi pentru dieta. E doar un semn ca, inca o data, cultura se pare ca a coborat in strada, in sensul cel mai banal al cuvantului.
Unde sa mai punem ca printre doua standuri de carti, isi mai facea aparitia discret si cate o "taraba" pe care se odihneau salamul de biscuiti si turta dulce. Nici esarfele, umbrelutele cu desene animate sau cerceii colorati nu au lipsit din peisaj. Probabil avand drept scop sa animeze targul de carte anost. Sau probabil, ca speculanti ai plictiselii si dezamagirii. Oricum aparitia lor in anumite colturi ale salii, iti dadea impresia de pumn in ochi si nicidecum de pata de culoare de un artistic bun-gust.
Asumandu-mi criticile pentru carcoteala, va invit sa fiti juriul exigent si obiectiv al Kilipirim, editia 2008.
Georgiana Voicu - Editor Studentie.ro
A inceput Kilipirim