1. Recent, ministerul educatiei a prezentat proiectul metodologiei de finantare a universitatilor. Care este evaluarea Dvs. a masurilor preconizate?
Andrei Marga: Distinctiile majore – "finantare de baza", "finantare complementara" si altele – sunt din reglementarile reformei 1996-2000. Nu este nimic nou. A devenit insa mai confuza formula, corecta de altfel, din legea finantelor publice din 2003, conform careia universitatile sunt "institutii publice finantate din resurse proprii". Aceasta formula concretiza, intr-un fel, prevederea autonomiei universitare din Constitutia Romaniei. in stadiul actual al deciziilor, am, insa, doua obiectii majore.
Prima este aceea ca finantarea din resurse publice a universitatilor devine prea dependenta de minister, in loc sa fie transferata, in cea mai mare masura posibila, unor criterii si institutii depolitizate, cum se face in tarile democratice. De pilda, "finantarea prin granturi" (art. 7) este doar "propusa" de CNFIS, "finantarea suplimentara" (art. 14) este la indemana ministerului, "finantarea pentru dezvoltare" (art. 17) la fel. Se pot da si alte exemple. Apoi, formula de finantare (art. 9), poate starni doar la necunoscatori impresia noutatii si obiectivitatii. Impresia este inselatoare, nu numai pentru ca nu se pot prinde intr-o formula toate componentele finantarii, ci din motivul simplu ca variabilele care se introduc in formula sunt, de fapt, evaluari facute pana la urma tot de minister. Concluzia este ca ramane nesatisfacuta nevoia de alta abordare a finantarii din resurse publice a universitatilor, elaborata de oameni care se pricep efectiv la asemenea lucruri. Iar astfel de oameni sunt in tara, in multe universitati.
2. Cu aceiasi ocazie, ministerul a prezentat metodologia de evaluare a universitatilor in vederea clasificarii acestora.
Andrei Marga: Si in asemenea probleme complexe, precum evaluarea si ierarhizarea universitatilor, se resimte nevoia aducerii la lucru a oamenilor competenti. Autoritatile romane de astazi, reprezentate de amatori numiti demnitari de catre iresponsabili ajunsi sa ia decizii politice, se joaca cu valorile si cu performantele. Aici, obiectia mea majora se refera la cele "cinci criterii" de clasificare. Nici unul dintre criterii – "rezultate ale cercetarii stiintifice", "centrarea invatarii pe student", "relatiile institutionale cu mediul extern", "calitatea serviciilor studentesti", "capacitatea institutionala" – nu este operationalizat cum trebuie.
Si nici nu poate fi operationalizat in optica ingusta in care se opereaza. Formularile raman fatalmente vagi si lasa loc, inevitabil, gusturilor subiective. Din nefericire, conceptia asupra acestor criterii este stramta, inculta si nu se practica nicaieri in lumea civilizata. De pilda, nu poti reuni sub formularea "cercetarea stiintifica/creatia artistica" toate specializarile universitare. Foarte multe raman in afara. in definitiv, avem nevoie de descoperiri in stiintele experimentale, teoreme in matematica, inventii in stiintele tehnice, corelatii in stiintele sociale, monografii in istorie, sistematizari conceptuale in filosofie, semnificari vizionare in teologie si altele. Autorii acestor proiecte ale ministerului sunt persoane sesisabil fara cultura, care nu inteleg diversele prestatii ale diferitelor specializari si, pe deasupra, nu stapanesc cultura institutionala a universitatilor. in fapt, caracterul imprecis al criteriilor creeaza alt spatiu pentru decizii arbritare, pe care ministeriali abuzivi si incompetenti vor grabi sa le ia in dauna universitatilor si, in fond, in pofida intereselor acestei tari.
3. Universitatile constau din programe de studii. Cum vi se pare metodologia de evaluare a acestora?
Andrei Marga: Pretutindeni, in metodologiile de evaluare a universitatilor si programelor de studii pe care le discutam, este vizibila eroarea: se pune pe prim plan publicarea de lucrari (ceea ce este indispensabil), dar nu se ia in seama impactul lor pana la urma tehnologic. De aceea, in Romania, avem, de pilda, lucrari de chimie ISI, dar intre timp, industria chimica a tarii a disparut, avem fizicieni care fac, cica, fizica computeriala, dar descoperirile de laborator sunt sub nivelul epocii lui Horia Hulubei sau Ioan Ursu si, peste toate, avem oameni cu incalcari de reguli etice la activ, prin consilii nationale ale actualului minister, care ne tin predici despre performanta, sau impostori profesionali care-i judeca pe profesionistii veritabili. in rest, oricare dintre criteriile invocate de metodologia de evaluare a programelor de studii este cam "dupa ureche" si nu are cum sa sustina o efectiva punere in miscare a energiilor. Toate aceste metodologii sunt doar o incercare de a redistribui resurse pentru programe de studii care nu atrag studenti.
Aceste metodologii de evaluare starnesc aplauze la unii, putini de altfel, specialisti, care nu pot atrage de multi ani de zile studenti. Acestia cred, in mod neprecaut, ca un alt sistem de finantare va face sa nu se observe ca ceea ce ei predau nu atrage pentru ca nu spune mare lucru astazi, in chiar profesiunea lor (dupa cum ne confirma observatori externi, desigur neutri). Ei spera ca vor putea smulge resursele de la facultati atragatoare de studenti, cu argumentul ca ei ar fi, chipurile, mai performanti decat acestea. Este o amagire vinovata, in plus si ridicola. in definitiv, nu se poate construi durabil pe antagonizarea facultatilor si specializarilor universitare, dupa cum nici o politica bazata pe antagonizare nu da rezultate mai mult decat efemere. Fireste, se pot imagina diferite sisteme de finantare, dar realitatea fundamentala – atragerea prin continuturi stiintifice efectiv competitive a studentilor (macar masteranzi si doctoranzi) – ramane cruciala, daca nu vrem sa ne furam singuri caciula.
Sursa: UBB
Andrei Marga despre finantarea si evaluarea universitatilor
