Unii dintre cumparatorii de apartamente noi se pling de faptul ca dezvoltatorii au depasit termenele de predare a locuintei.
Cumparatorii de apartamente noi trebuie sa studieze cu atentie contractul semnat cu dezvoltatorul, astfel incit acest act sa includa termene clare de predare a locuintei, dar si penalitatile pe care sa le achite dezvoltatorul in cazul in care nu termina lucrarea la timp. "Anul trecut trebuiau livrate 1.200 de locuinte noi si s-au finalizat citeva sute", spune analistul Ion Radu Zilisteanu. O asemenea posibilitate trebuie luata in calcul de cei care isi cumpara o astfel de locuinta.
Dezvoltatorii s-au gindit deja la situatia de a nu termina la timp lucrarile. "Este posibil sa existe mici intirzieri. Toti dezvoltatorii si-au luat o perioada de gratie", spune Andreea Hamza, senior consultant in cadrul diviziei rezidentiale a Colliers International. In momentul incheierii contractului este foarte important ca acela care cumpara sa vada care este termenul de gratie pe care si l-a asigurat dezvoltatorul.
Negocierea contractului devine foarte importanta. "In ceea ce priveste perioada de gratie, poate fi vorba de un termen intre o luna si sase luni. Clientii se pot asigura ca exista o clauza contractuala ce prevede penalitati sau garantii in astfel de situatii", spune Anda Marian, managerul departamentului rezidential al Coldwell Bankers.
Cumparatorul trebuie sa negocieze un termen de gratie decent si sa solicite includerea unei clauze prin care dezvoltatorul sa plateasca penalitati in cazul in care termenul este depasit. "In cazul in care, din culpa exclusiva a dezvoltatorului imobiliar, sint inregistrate intirzieri la livrarea imobilelor, se percep penalitati al caror cuantum variaza intre 0,1 si 5% pe zi de intirziere din valoarea contractului", spune Violeta Lungu, expert imobiliar in cadrul companiei Euroest.
Sursa : Cotidianul.ro