1/13681
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:56
Rectorul Universitatii Spiru Haret, Aurelian Bondrea, a tinut sa clarifice in cadrul unei conferinte de presa, statutul institutiei pe care o conduce: `Centrele de invatamant la distanta incriminate de ministrul Educatiei nu sunt programe si specializari, ci platforme tehnologice care permit tinerilor din diverse resedinte de judet si din marile capitale occidentale sa studieze on-line cu profesorii de la facultatile acreditate`.
Mai mult, rectorul a declarat ca invatamantul de stat functioneaza in afara legii. `Ministerul vede in Universitatea Spiru Haret un adevarat competitor si de aceea, prin hotararea de guvern promovata a vrut sa elimine acest competitor lasand loc institutiilor private ale statului. Ma refer la faptul ca institutiile de invatamant superior de stat organizeaza invatamant cu taxa ceea ce e contravine legislatiei in vigoare. Prin eliminarea Universitatii Spiru Haret se lasa camp liber invatamantului superior de stat privat care este neconstitutional si nelegal`.
Referitor la diplomele eliberate de Universitatea Spiru Haret, rectorul Aurelian Bondrea a precizat ca sunt legale si a calificat decizia munistrului Educatiei ca abuziva: `Ecaterina Andronescu sustine abuziv si nelegal ca instanta judecatoreasca a stabilit ca Universitatea Spiru Haret sa nu faca parte din HG la cererea universitatii. E ca si cum Universitatea Spiru Haret ar fi solicitat acordul instantei pentru a se sinucide`.