1/10684
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:55
Creditele in magazin pentru achizitia de produse, cum ar fi electronicele si electrocasnicele, de exemplu, vor rezista cel mai bine crizei financiare internationale si incetinirii consumului, considera Gilles Zeitoun, directorul general adjunct al Cetelem, cea mai mare companie de credite de consum de pe piata locala.
"In octombrie, cererea de credite a incetinit atat pe piata, cat si in ceea ce priveste Cetelem.
In special s-a simtit acest lucru la creditele auto, pentru ca oamenii isi amana achizitia de autovehicule. Toate produsele sunt afectate de scaderea consumului, dar cred ca creditul in magazin va rezista cel mai bine crizei, pentru ca oamenii nu pot amana achizitia de electrocasnice sau mobila", a declarat Zeitoun intr-un interviu acordat ZF.
Cetelem avea la sfarsitul primului semestru credite in sold de circa 264 de milioane de euro. Compania acorda credite de nevoi personale, in magazine, auto, pe card sau pe internet, iar pana de curand avea in plan sa acorde si credite ipotecare. `Nu am decis cand vom lansa creditele ipotecare, deoarece conditiile actuale nu sunt favorabile. Oamenii isi amana achizitia de imobile, deci nu este un moment potrivit. Avem multe alte produse pe care sa ne bazam cresterea`, sustine Zeitoun.
Sursa: bursaasigurarilor.ro