label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:53
La Sinaia se desfasoara in aceste zile (13-17 iulie) Conferinta internationala a cadrelor didactice din cele mai reprezentative scoli de teatru din lume. Organizator: Catedra UNESCO a Institutului International de Teatru cu sediul in Romania. Pe ordinea de zi se afla, intre altele, abordarea programului de integrare europeana a scolilor de teatru din invatamantul superior.Dupa cum a declarat directorul Catedrei UNESCO, Corneliu Dimitriu, momentul culminant al conferintei va fi ziua de 15 iulie, cand se va discuta despre Declaratia de la Bologna privind restructurarea universitatilor europene, care reglementeaza si mecanismele integrarii europene. Declaratia a fost adoptata in 1999, avand scopuri multiple, printre care crearea "spatiului universitar european", compatibilizarea sistemelor de invatamant european, reorganizarea studiilor universitare pentru a face calificarile din diferite tari compatibile si pentru a le adapta la nevoile exprimate pe piata. "Zona noastra de interes este de a dezbate modul de integrare europeana a scolilor de teatru din invatamantul superior", a mai declarat Corneliu Dimitriu, adaugand ca prin conferinta de la Sinaia se pregateste congresul mondial al rectorilor universitatilor de teatru, care va avea loc in luna mai 2006, in Filipine. Activitatea Catedrei UNESCO a Institutului International de Teatru - organism cu sediul in Romania, infiintat in 1995 de Congresul Mondial al Teatrului - este mai restransa in vara acestui an tocmai din cauza organizarii conferintei internationale. Catedra a derulat de la bun inceput doua programe internationale de mobilitate academica in domeniul teatrului. Este un departament al scolilor de teatru - cele mai reprezentative din lume - si a fost conceput ca "un liant al comunicarii in plan profesional a lumii universitare", bazat pe organizarea de ateliere, cursuri, stagii internationale, pe editarea unei reviste la nivel international, pe inregistrarea, pe format electronic, a atelierelor, cursurilor. Toate acestea au loc in timpul verii la Sinaia si Busteni, unde an de an vin tineri creatori din diferite tari, alaturi de ei fiind cadre universitare.