Discurs Andrei Marga la inaugurarea anului universitar 2010-201: Universitatile din Romania - incotro?
In decembrie 1989 noua putere politica din Romania a proclamat "autonomia universitara", care a fost suprimata dupa 1948. in Constitutia Romaniei (1990) s-a prevazut: "autonomia universitara este garantata". Un grup de intelectuali a formulat, pe baza documentelor internationale in materie (mai ales Magna Charta Universitatum sau Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institutions of Higher Education din 1988), specificari ale autonomiei universitare – autonomia manageriala, autonomia functionala, autonomia organizationala si autonomia financiara[1] – care aveau sa fie preluate partial in Legea invatamantului (1995). Cu repeziciune, insa, conform dreptului de libera initiativa, legiferat de noua putere, s-au format cu repeziciune numeroase unitati de invatamant superior. Lipsite de cadre didactice proprii si de biblioteci si laboratoare, aceste unitati au atras multi tineri impiedicati sa studieze de severul practicat in invatamant inainte de 1989. Romania nu si-a dat inca o lege care sa protejeze folosirea titlului de "universitate", cum avea sa faca, de altfel, in mod oportun, Polonia. numerus clausus.
Peste toate, Romania si-a dezvoltat, la inceputul anilor nouazeci, un sistem universitar supradimensionat, care a venit pana in zilele noastre. Legea invatamantului (1995) si legislatia autorizarii si acreditarii au fost, totusi, prea permisive pentru a putea regulariza un camp devenit, intre timp, prizonier al comercialismului si populismului politic. in cativa ani, aproape fiecare judet al Romaniei si-a infiintat, din premise adesea mediocre, institutii de invatamant superior. Atunci cand Uniunea Europeana a lansat programele pentru universitati ("Tempus", indeosebi), astfel de institutii s-au botezat "universitati". Parlamentul a acreditat o mare parte dintre ele, incat Romania opereaza, din 2005 incoace, cu peste nouazeci de "universitati", publice si private, acreditate si cu numeroase altele autorizate, devenind (alaturi de Ucraina si Moldova) o tara in care sunt prea multe "universitati" si prea putini studenti.
Sporirea efectivului de studenti a fost o nevoie veche a Romaniei –ramasa printre tarile cu cel mai mic efectiv de studenti la mia de locuitori. Acel numerus clausus practicat in perioada postbelica trebuia demontat. in 1997, prin notificarea nr. 19.775 din 22 decembrie 1997, ministerul educatiei a schimbat sistemul postbelic, autorizand universitatile sa isi stabileasca in mod autonom sistemul de admitere la studii si sa admita, pe langa locurile de studii finantate de la bugetul statului, locuri cu taxa (iar Ordonanta Guvernului nr. 54 din 14 august 1998 a consacrat noul sistem al admiterii).
Este de multa vreme stiut ca performantele universitare nu sunt posibile decat in conditiile autonomiei institutiei. Documentele europene de baza, Magna Charta Universitatum (1988), apoi Declaratia de la Sorbona (1998) si Declaratia de la Bologna (1999), si-au asumat explicit dependenta performantelor universitare de autonomie. Şi in Romania aceasta optiune a prevalat in reglementarile de pana in 2009. De aceea, in 1997-2000 au intervenit masuri pentru a consolida autonomia universitara, intr-un efort de a detasa, intr-un peisaj cu prea multe institutii care se autodenumesc "universitati", pe cele mai puternice.
La nivelul anului 2000, Romania infaptuise deja masuri de reforma a universitatilor (ca si a educatiei, in inteles cuprinzator), care au atras evaluari internationale pozitive (ultimele, de fapt, evaluari pozitive pe care educatia din Romania le-a mai atras)[2]. in mai 2000, invatamantul din Romania a reusit sa inchida capitolul "Educatie si formare profesionala" in negocierile de aderare la Uniunea Europeana si, prin reformele angajate, se afla doar cu putin in urma Ungariei, Poloniei, Cehiei, Sloveniei.
Reprezentantii universitatilor romanesti erau alesi in conducerea organizatiilor si institutiilor internationale (European University Association, Magna Charta Observatory, Council of the United Nations University si altele), iar ministrul roman al educatiei a fost invitat sa deschida conferinta Bancii Mondiale consacrata educatiei, din 1998, si a devenit vicepresedintele conferintei mondiale UNESCO a invatamantului superior (1999). Universitatile din Romania (incepand cu Universitatea Babes-Bolyai, in 2001) au inceput sa adere la Magna Charta Observatory, asumandu-si autonomia universitara si libertatea academica ca valori conducatoare.
In 1999, Romania a semnat Declaratia de la Bologna si a trecut la aplicarea ei. Din nefericire, in 2001 s-a crezut ca restructurarea studiilor nu se va aplica, incat in tara noastra s-a tergiversat inceperea procesului. Dupa comunicatul de la Berlin (2003), a devenit, insa, cat se poate de clar ca statele europene aplica deja declaratia, incat, la Bucuresti, s-a elaborat in graba o lege de restructurare a studiilor universitare, care a dus la aplicarea mecanica a acesteia (de pilda, toate studiile bachelor au fost reduse la sase semestre). in 2005 s-au luat alte decizii de aplicare gresita a Declaratiei de la Bologna – de pilda, reglementarea studiilor master (Hotararea de Guvern nr. 404 din 29 martie 2006) si a studiilor doctorale (Hotararea de Guvern nr. 567 din 15 iunie 2005). Datorita amatorismului decidentilor, Romania a pierdut atunci ocazia de a restructura studiile universitare ierarhizand universitatile din punctul de vedere al capacitatii lor de a asigura studii master si studii doctorale. Peste noapte, toata tara "mastera"! tara noastra s-a dotat cu un sistem universitar gonflat, in mare parte provincial si necompetitiv.
Mai multe organizatii politice si sindicale din Romania au semnat, in 2007, sub presiuni politice, asa-numitul "pact pentru educatie". Trebuie, totusi, spus ca primul pact pentru educatie al partidelor politice s-a conclus in iunie 2000, dupa ce Romania a inchis capitolul "Educatie si formare profesionala" in negocierile de aderare la Uniunea Europeana, iar guvernul Mugur Isarescu a notificat, la Bruxelles, intelegerea, dintre partidele parlamentare de atunci, de continuare a reformei cuprinzatoare a educatiei. "Pactul" din 2007 contine obiective prea generale, multe dintre ele fiind nespecifice noilor nevoi ale tarii.
Romania a intrat, in orice caz, pe cursa izolarii de celelalte tari. Este edificatoare imprejurarea ca tara noastra conta, in 1998, printre tarile care fac reforma reala a educatiei[3]. in ultimii ani Romania conteaza, din pacate, doar printre tarile marcate de dificultati si neajunsuri. Trebuie spus, cu toata raspunderea, ca, daca masurile promovate dupa 2004 sunt privite in raport cu nevoile tarii si cu evolutia politicii educationale din Europa, atunci este limpede ca politica educationala de astazi ("pact", strategii, proiectul de lege) este sub nivelul acestor nevoi si ramane anacronica in raport cu evolutiile europene, incat aduce mai curand daune Romaniei.
Dupa legea invatamantului din 1995, cu actualizarea din 1999, Romania are nevoie de o noua legislatie a invatamantului superior. in diferite tari ale Uniunii Europene specialisti reali au lucrat, impreuna cu forte implicate in educatie (cadre didactice, parteneri din economie si administratie, sindicate etc.), la elaborarea de proiecte de lege in interes public, iar in tarile respective s-au desfasurat dezbateri publice, atat cat a fost necesar, pentru a ameliora proiectele. in tara noastra, datorita politizarii excesive, nu s-a elaborat un proiect de lege viabil si nu s-a desfasurat vreo dezbatere publica asupra legislatiei educatiei.
La timpul potrivit, cadrele didactice, studentii, sindicatele si alti participanti la procesul educational au aratat ca proiectul de lege a educatiei asumat de guvern nu este acceptabil, caci nu rezolva problemele existente, si au protestat fata de fortarea adoptarii, prin simpla aritmetica parlamentara, a unui proiect de lege nepregatit sub aspectul corectitudinii gramaticale, al rigorii logice, al preciziei juridice, al conceptiei educationale si solutiilor, al viziunii. Cei care guverneaza astazi Romania incearca sa forteze schimbari nu impreuna cu cadrele didactice, studentii si elevii, ci impotriva lor, intr-un efort de restaurare a controlului politic asupra educatiei.
Dupa ce proiectul de lege guvernamental a fost trecut in graba prin Camera Deputatilor, sub amenintari de diferite naturi si cu feluri de numarare a voturilor astazi notorii, la Senat, care este camera decizionala, s-a incercat examinarea mai responsabila a lucrurilor. Pentru orice cetatean onest este limpede ca problemele care sunt de rezolvat in educatia din Romania (cresterea nivelului invatamantului si al educatiei, sporirea impactului economic si social al educatiei, marirea competitivitatii produselor romanesti, formarea civica democratica, asanarea moravurilor etc.) nu-si afla solutii in acest proiect de lege.
Cu proiectul legii educatiei al actualului guvern (septembrie 2010), in locul unui invatamant orientat spre formarea persoanei si crearea de personalitati si catre inovatie, Romania va avea un invatamant mai birocratizat ca oricand dupa 1989, pe care cauta sa-l controleze tot felul de "experti" de mucava si de politruci. invatamantul romanesc ar intra, cu o astfel de lege, intr-o deriva pe termen lung, cu pierderi si costuri greu de subestimat.
La erorile de perceptie, de conceptie si de abordare si la incompetenta endemica a celor care au raspuns de invatamant in 2005-2006, s-au adaugat masurile ilegale si erorile recente ale guvernului. Prin Ordonanta nr. 34 din 2009, guvernul Romaniei a sistat concursurile pentru posturi didactice in universitati si a incalcat legislatia autonomiei universitare, revenind la masuri care nu s-au mai practicat din 1985. Reducerile de salarii cu 25%, hotarate de guvern prin Legea nr. 118, din 30 iunie 2010, au lovit inca o data universitatile publice.
O antiselectie a personalului s-a instalat in intreaga administratie nationala, incat Romania plateste astazi – cum au observat autoritati si publicatii internationale – costurile "incompetentei" celor care o guverneaza. in interventiile autoritatilor actuale de la Bucuresti reapar formule compromise istoriceste, precum devize folosite de Goebbels si Stalin: "de ce le e frica, nu scapa!", "vrem sange proaspat!", "vom evalua oamenii dupa felul in care aplica politica guvernului!", "remanierea nu se discuta, ci se face", sau teze din arsenalul grupului lui Nae Ionescu din Romania anilor treizeci: gratuitatea invatamantului este socotita "culpa a democratiei", alta culpa fiind "supraproductia" de licentiati ("sunt prea multi bacalaureati si prea multi studenti!"). Este limpede ca in locul unei abordari a educatiei, competente si sincronizate cu timpul de fata, actualele autoritati reiau incult si iresponsabil de mult compromisele formule ale anilor treizeci.
Educatia din Romania anilor 2005-2010 permite un bilant si tragerea unor concluzii profunde in ceea ce priveste starea si perspectivele imediate ale universitatilor:
a) "descentralizarea", prin practicarea incompetenta a acesteia, a dus la un centralism fara precedent; b) "invatamantul centrat pe elev si student" a dus la transformarea acestora in simple anexe ale unei birocratii voluminoase; c) invatamantul orientat spre "formarea de competente" a dus, datorita ingustimii de conceptie si masurilor gresite, la scaderea nivelului de calificare; d) reforma curriculara a dus, din cauza nepriceperii si politizarii, la confuzii costisitoare in organizarea invatamantului si la ineficienta; e) pretentia prioritatii educatiei, emisa de catre actuala guvernare, a dus la deteriorarea bazei financiare a invatamantului; f) asa-zisa "intinerire a personalului" a dus, datorita politizarii agresive ce se practica, la preluarea functiilor de decizie de catre persoane incompetente pe scara necunoscuta inainte si la renasterea categoriei politrucilor; g) deviza intrarii unor universitati romanesti in topul international a dus, in consecinta amatorismului decidentilor, la reducerea finantarii, la blocarea posturilor si la efortul de eliminare a profesorilor performanti; h) internationalizarea a dus, datorita caracterului eronat al deciziilor adoptate de guvernanti, la degradarea si deteriorarea programelor. Toate devizele utile si nobile din invatamantul european de azi se malformeaza, datorita nepriceperii si politizarii, prin deciziile unei guvernari care reia pe nesimtite si fara constiinta culturala clisee scoase din uz ale extremismului de altadata.
Universitatile reprezentative dintr-o tara ofera avantajul ca sunt oglinda starii si problemelor societatii respective. De aceea, problemele majore care se intampina intr-o astfel de universitate sunt, in fapt, mai mult decat ale ei – sunt probleme ale tarii. In acest moment, aidoma evolutiilor si cautarilor din Europa, noi va trebui sa gasim raspunsuri la o seama de provocari.
Prima provocare este aceea ca universitatile europene nu mai sunt, precum la intemeiere, parte a "proiectelor nationale". Componentele nationale, internationale, supranationale se combina astazi intr-un fel nou. Fata de ce si cine sunt chemate universitatile sa dea seama de ceea ce fac? Putem trai oare fara nici un proiect? Este stiut ca pe oameni ii recunosti dupa proiectele lor, incat este nevoie de configurarea unui nou proiect major al universitatilor europene.
A doua provocare este aceea ca adaptam universitatile tot mai mult la cerintele pietei, dar, dupa cum se observa pretutindeni, piata, singura luata, nu rezolva toate problemele. A aparut in cultura de astazi chiar un "conformism al competentelor", o intelegere mecanica a acestora, care nu numai ca aminteste de programul partidului lui Hitler, din anii treizeci, dar impiedica reflectia cautatoare, care a innoit cunoasterea si cultura.
A treia provocare este aceea ca ne raportam tot mai mult la piata internationala, la fenomenul ineluctabil al globalizarii. Facem oare bine ca sistam activitati si devenim, ca populatie a acestei tari, simpli consumatori, in loc sa cream, chiar in conditii date, produse competitive (de la agricultura, trecand prin industrie, la cultura inalta)?Este vizibil ca internationalizarea sau globalizarea nu ar trebui sa paralizeze initiative, ca nicio tara inteleapta nu procedeaza asa si ca nu este bine.
A patra provocare este aceea ca, datorita proastei intelegeri, de catre decidenti, a profesiunilor si a culturii, in invatamantul nostru s-a renuntat la pregatire generala, la educatie si la formarea persoanei. Se observa, insa, prea bine, pe chiar cazul Romaniei, ca orientarea spre "competente" a dus la scaderea competentei profesionale, ca fragmentarea aduce dezavantaje pregatiri profesionale.
A cincea provocare este aceea ca sporim, la randul nostru, continuu, etajele arhitecturii "ciclurilor de studii": avem acum bachelor, master, doctorat, studii postdoctorale. Rezultatul paradoxal este acela ca tot mai putini licentiati inteleg ceea ce se petrece in societate, "analfabetismul social" crescand in fapt continuu si pe nesimtite.
A sasea provocare este aceea ca eurocentrismul s-a prabusit, incat Europa insasi se intelege mai profund luand in seama America, Asia, Orientul Apropiat ca experiente comparabile. Nu ar trebui sa largim insasi cadrele vietii noastre intelectuale, sa ne facem comprehensiva intelegerea culturala?
A saptea provocare este aceea ca Romania, din care facem parte, a fost conceputa ca Romanie a culturii. Ce se poate raspunde astazi cand tara este condusa de, probabil, cel mai putin cultivat si mai corupt grup din istoria ei moderna, in cea mai grava criza? A devenit, din nou, foarte clar si trebuie spus amplificat: Romania este sustenabila doar ca tara a culturii, a ideilor, a oamenilor devotati cautarilor si valorilor, si nu drept coada permanenta a Europei.
Aceste provocari nu se pot satisface cu solutii fara angajamentul universitatilor insele si fara competente si viziuni. intampinam in Romania probleme de natura diferita – probleme ale trecerii la societatea moderna, probleme ale modernitatii tarzii, probleme ale succesiunii modernitatii – care nu se pot solutiona fara proiecte intelectuale de anvergura. La aceste proiecte sunt astazi de chemat universitarii si intelectualii demni de acest nume.
Multi oameni activeaza in invatamant. Fiecare om are o experienta cu invatamantul, fie si numai in calitate de fost elev, la un moment dat. Fiecare are o opinie demna de a fi luata in considerare. Sunt posibile, desigur, abordari diferite ale educatiei. Avem nevoie, insa, de o abordare a educatiei ca sistem, in mod competent – de o noua reforma: avem nevoie de o reforma de sincronizare si apoi de o reforma de infruntare a globalizarii, dupa ce, in mai 2000, s-a incheiat reforma de recuperare a traditiilor democratice, ce a permis aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Anul universitar 2010-2011 se deschide in conditiile degradarii perceptibile a democratiei din Romania si ale celei mai grave crize din istoria moderna a tarii, care il afecteaza pe fiecare cetatean. Ştim prea bine ca in situatiile dificile din istorie, nu doar ceea ce se intampla in afara noastra conteaza, ci si ceea ce se petrece in sinea fiecaruia dintre noi. Nu sunt decat solutii provizorii indiferenta la lumea din jur, retragerea in pasivitate sau emigrarea. Problemele Romaniei de astazi nu sunt individuale, ci sunt probleme care pun la incercare nu atat capacitatea de descurcare a fiecaruia, cat capacitatea de intelegere si de conceptualizare a situatiei si disponibilitatea la a te angaja impreuna cu celalalt. Universitatea Babes-Bolyai ofera, cred, prin traditia, calibrul, infrastructura si ponderea ei, cadrul acestei capacitati si al acestei angajari. Sa privim cu incredere, in pofida dificultatilor, timpul care vine, amintindu-ne mereu de frumoasa maxima a lui John Lenon: "I’m a dreamer, but I’m not the only one".
[1] Vezi Academic Freedom and University Autonomy. Two Perspectives, CEPES, UNESCO, 1995, pp. 9-28.
[2] Vezi Andrei Marga, University Reform Today, 4th Edition, revised, Cluj University Press, 2005, pp. 259-266. Pentru un tablou complet al actiunilor vezi Andrei Marga, Anii reformei 1997-2000, EFES, Cluj-Napoca, Editia a III-a, 2007.
[3] Vezi Andrei Marga, Anii reformei 1997-2000, pp. 11-18.
Citeste si:
Marga la deschiderea anului universitar de la Studii Europene
Andrei Marga despre invatamantul romanesc
Sursa: UBB
Discurs Andrei Marga la inaugurarea anului universitar 2010-2011
