1/12333
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:55
S-a decis. Examenul de admitere din sesiunea septembrie 2008, la doctoratul ASE, domeniul Marketing, va fi anulat. Aceasta este decizia Tribunalului Bucuresti.
Decizia a survenit dupa ce o fosta studenta a sesizat magistratii ca admiterea la doctorat s-a facut cu incalcarea regulamentului. Decizia magistratilor nu este, insa, definitiva si poate fi atacata cu recurs in 15 zile de la comunicarea hotararii catre partile din dosar.

In cazul in care hotararea Tribunalului Bucuresti va ramane definitiva, Academia de Studii Economice va fi obligata sa anuleze atat examenul de admitere, cat si cursurile pentru anul universitar 2008/2009. Astfel, studentii inscrisi in acest an universitar la sectia Marketing vor fi nevoiti sa dea un nou examen de admiter.e
O fost studenta a Academiei de Studii Economice, Mara Popescu, a actionat in instanta scoala Doctorala ASE Bucuresti, cerand anularea examenului de admitere de la sectia Marketing, sesiunea septembrie 2008, motivand ca a fost incalcat in repetate randuri regulamentul privind admiterea la studiile universitare de doctorat.Astfel, Mara Popescu a sustinut, in fata magistratilor, ca organizatorii examenului de admitere nu au afisat numarul de locuri disponibile pentru fiecare conducator de doctorat in parte, temele de cercetare stiintifica propuse de catre acestia si nici lista cu ordinea intrarii la proba de specialitate.
In plus, fost studenta sustine ca subiectele de la examen nu au fost trase la sorti , asa cum specifica Metodologia privind organizarea si desfasurarea concursului de admitere la studiile universitare de doctorat - septembrie 2008. In instanta, reprezentantii Academiei de Studii Economice au recunoscut ca proba pentru examenul de admitere la scoala Doctorala ASE, sectia Marketing, nu a dispus de o modalitate de contestare a rezultatului obtinut de catre candidati.
Georgiana Stioiu - editor Studentie.ro