FACILITATI PENTRU PARTICIPAREA LA SALONUL EUROPEAN AL CERCETARII SI INOVARII DE LA PARIS
Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC), prin Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), asigura, in perioada 8-11 iunie 2006, participarea unitatilor de cercetare-dezvoltare din Romania la cea de-a doua editie a Salonului European al Cercetarii si Inovarii de la Paris - Franta, informeaza un comunicat transmis marti spre difuzare.ANCS va suporta costurile necesare prezentarii exponatelor selectate in cadrul targului (chirie spatiu, amenajarea standului, taxa de participare, asigurari, inscriere in catalog etc.), iar costurile generate de executia materialelor expozitionale si participarea delegatilor la targ revin unitatilor de cercetare-dezvoltare. Evenimentul este organizat sub Inaltul Patronaj al presedintelui Frantei - Jacques Chirac - si cel al Comisiei Europene, prin Directoratul General pentru Cercetare, cu sprijinul unor valorosi parteneri precum Senatul Frantei, Ministerul pentru Invatamant Superior si Cercetare din Franta, Camerele Franceze de Comert si Industrie, alaturi de reprezentanti de seama ai industriei si mass-media.