1/12597
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:55
Studentii cu mijloace financiare reduse vor avea posibilitatea incepand cu 1 octombrie sa recurga la credite pentru terminarea facultatii, fara sa le returneze daca vor accepta sa lucreze dupa incheierea studiilor in folosul statului roman. Declaratia a fost facuta de consilierul ministrului Educatiei, Remus Pricopie.

Creditele pentru studiu vor fi accesate prin intermediul unei agentii: "Gandim aceasta agentie si ca o investitie a statului in capitalul uman, tocmai de aceea nu punem problema ca bancile, care au nevoie de garantii materiale. Astfel, studentii ar face credite pe 10-20 de ani, iar o parte din dobanzi sau din suma imprumutata ar fi acordate ca granturi sau burse, daca sunt respectate anumite conditii", explica Remus Pricopie.

Statul spera ca astfel va putea convinge tinerii romani pregatiti din punct de vedere profesional sa ramana in tara si chiar sa acopere necesarul de medici si profesori din mediul rural.



Consultantii financiari ai proiectului nu sunt insa atat de siguri de fezabilitatea acestuia in aceasta perioada de criza, mai ales ca bugetul pe acest an nu prevede fondurile necesare acestei agentii, acestea urmand sa fie acordate in urma unor reglementari ulterioare legii bugetului din acest an.

Infiintarea Agentiei de credite pentru studenti a fost legalizata la inceputul acestui an printr-o ordonanta de urgenta care o anuleaza pe cea din 1998. In acest fel este anulat si fondul de garantare, ceea ce inseamna ca anul acesta nu mai poate fi sub nicio forma accesat.

Virginia Selaru - editor Studentie.ro