label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:53
In Monitorul Oficial din 04.10.2004 a fost publicata Legea nr.376 privind bursele private. Potrivit acestei legi, o persoana juridica de drept privat sau o persoana fizica poate acorda unui beneficiar, care poate fi, dupa caz, elev, student, doctorand sau care urmeaza un program de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tara sau din strainatate, sprijin pentru studiile urmate, in baza unui contract.Legea reglementeaza clauzele contractuale pe care trebuie sa le cuprinda acest contract. Astfel, sunt stabilite conditiile de fond si de forma pentru incheierea contractului in cauza.Potrivit acestei legi, contractul poate contine clauze prin care sa se stabileasca obligatia beneficiarului de a lucra dupa finalizarea studiilor, prin angajare, pe o anumita perioada, pentru persoana juridica sau fizica care acorda bursa privata, dar numai pe un post corespunzator studiilor absolvite, insa pe perioada acordarii bursei private se interzice ca beneficiarul sa lucreze pentru cel care acorda bursa sau pentru alta persoana juridica ori fizica desemnata de acesta.De asemenea, legea mai prevede ca sumele utilizate pentru acordarea burselor private sunt deductibile fiscal, in conditiile legii. Astfel, persoanele juridice platitoare de impozit pe profit, care acorda burse private elevilor, studentilor, doctoranzilor sau altor persoane care urmeaza, in tara ori in strainatate, un program de pregatire postuniversitara in institutii de invatamant superior acreditate, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, acordate pentru burse, daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii: se incadreaza in limita cotei de 3% din cifra de afaceri; nu depasesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat. De asemenea, persoanele fizice care desfasoara activitati independente pot acorda burse private persoanelor mai sus-mentionate, in limita unei cote de 5% din baza de calcul determinata conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.Potrivit acestei legi, bursa privata nu poate fi acordata rudelor sau afinilor pana la gradul al IV-lea inclusiv.Cheltuielile privind bursele private acordate in conditiile prezentei legi, insumate cu cele efectuate pentru alte sponsorizari, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile ulterioare, se vor incadra in limita prevazuta la art. 31 alin. (4) din Legea nr. 571/2003. Sumele reprezentand bursele private acordate de catre persoanele fizice in conditiile prezentei legi, cumulate cu cele efectuate pentru alte sponsorizari, potrivit Legii nr. 32/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor incadra in limita a 5% din baza de calcul determinata conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 si, respectiv, a 1% din impozitul pe venitul anual datorat, in conditiile art. 90 alin. (2) din aceeasi lege. avocat Nasty Vladoiu