(I) In doua ipostaze majore unii politicieni de astazi distrug viitorul. Pe de o parte, ei angajeaza indatorari publice atat de masive (vezi, de pilda, politica actualei guvernari a Romaniei, dar nu numai acestea!) incat primul rost al generatiilor active in 2015-2025 va fi sa plateasca datorii facute de antecesori. Viitorul imediat este, astfel, controlat de erori facute de guvernantii din, de pilda, 2010. Pe de alta parte, politicieni si intelectuali de astazi desfasoara argumentari propagandistice si actiuni institutionale de anihilare a alternativelor mai bune si de considerare a prezentului si a puterilor existente ca singurele posibile. Viitorul imediat se vrea acreditat doar in termenii de astazi, ai prezentului de acum.
La o privire mai atenta, cele doua ipostaze de distrugere a viitorului imediat au o sursa comuna: preocuparea unor politicieni si a unor intelectuali care le tin isonul de a inhiba constiinta alternativa si de a distruge viitorul dintr-o exaltare interesanta a prezentului. Si politicienii rapaci, dar inculti, si intelectualii fara imaginatie si corupti de avantajele puterii fac eforturi de a anihila viitorul, adesea prin insasi metoda de analiza a starilor de lucruri. Incultura si coruptia ajung sa se subtilizeze chiar in constructii conceptuale aparent savante, pana la urma in descrierile de situatii pe care le genereaza si le practica si unii si altii.
Filosoful de cea mai mare anvergura al timpului nostru, Jurgen Habermas, atragea atentia, intr-un discurs prezentat in 1984, in Parlamentul Spaniei, asupra dezvoltarii "futurismului negativ" (organizat in jurul postulatului "sa lasam lucrurile asa cum sunt, caci poate sa fie mai rau!") in constiinta publica a societatilor moderne.
Nu de mult, inteligentul eseist spaniol Daniel Innerarity a publicat Le futur et ses ennemis. De la confiscation de l’avenir et l’espérance politique (Flammarion, Paris, 2008), dupa ce a cercetat abordarea viitorului in stiintele sociale si constiinta contemporana, intr-un sir de prelegeri sustinute la Sorbona.
Este pana acum – dincoace de o seama de carti, precum Piere-André Taguieff, L’ effacement de l’avenir (2000), Konrad Paul Liesssman, Zukunft Kommt! Uber sakularisierte Heilserwartungen und ihre Enttauschung (2007), Marc Ange, Ou est passe l’avenir? (2008) – cea mai profunda analiza a eforturilor politice si intelectuale de a distruge constiinta viitorului. Nimeni nu a surprins multele ramificatii ale acestor eforturi intr-o maniera atat de sintetica si clara, precum eminentul profesor al universitatii din Zaragoza.
Teza sa este aceasta: "cea mai inalta complexitate favorizeaza un prezenteism lipsit de orice perspectiva" (p. 49), in prizonieratul caruia traim astazi, "presenteism" (sau "instanteism") care ne impiedica sa luam decizii coerente, incat "sarcina cea mai urgenta a democratiilor contemporane nu este de a accelera procesele sociale, ci de a recupera viitorul. Trebuie ca viitorul sa devina din nou un obiectiv prioritar al societatilor democratice. Viitorul trebuie sa-si regaseasca ponderea sa politica. Fara aceasta referinta la viitor, o continuitate de lucruri specific umane nu ar fi posibile – toate acelea care presupun o previziune, capacitatea de a imagina scenarii viitoare – si nu am putea fi niciodata la inaltimea responsabilitatii ce ne incumba daca nu am examina, bazandu-ne pe criteriile noastre de justitie, caile viitorului, pe care pretindem ca le deschidem sau inchidem, prin deciziile noastre" (pp. 45-46). Sa explicitam, mai intai, aceasta teza, sa-i retinem argumentele si sa o examinam.
Traim astazi luati prizonieri de catre prezent, amputati de dimensiunea efectiva a viitorului. Daniel Innerarity vorbeste pe pagini ample de "tirania prezentului", pe care o ilustreaza variat. Odata cu declinul "marilor naratiuni", ca sa preluam termenul lui Jean François Lyotard (din La condition postmoderne, 1979), oamenii se concentreaza sa exploreze cu indaratnicie ceea ce este ("drepturile dobandite"), in dauna articularii unui viitor mai bun. Politicile actuale vizeaza mai mult "gestiunea" a ceea ce este, decat configurarea pozitiva a viitorului. Democratiile contemporane devin tot mai mult dependente de mass-media ("democratii mediatice") si cad sub controlul "nesemnificativului" (asistam la "triumful insignifiantei" p. 26). O "societate a satisfactiei imediate" (p. 28) castiga terenul. Cheltuielile prevazute in politicile bugetare se finanteaza nu atat prin impozite, cat prin imprumuturi si indatorari (p.32). Legislatia pensiilor indica grave probleme de finantare. Administrarea deseurilor, din politica mediului inconjurator , se face transferand obligatii generatiilor viitoare. Daca Thomas Jefferson si Thomas Paine au scris pagini memorabile contra impovararii generatiilor viitoare, astazi tema nu mai intereseaza: o "coalitie a celor care traiesc" se opune efectiv generatiilor viitoare (p.35).
(II)
In mod evident, Daniel Innerarity isi ia argumentele pentru teza absorbtiei viitorului de catre prezent din morala obiectiva, politicile publice si abordarile viitorului ce se cultiva astazi. Morala raspandita pe suprafata societatii este o combinatie de "instanteism" ("foloseste clipa!") si "endism" ("acum este ocazia, poate ultima ocazie!"), incat indivizii lupta pentru a exploata ceea ce este, amputati de viitor, de constiinta a ceea ce poate fi.
Politicile publice – sanatate, educatie, mediu inconjurator, chiar constructia bugetelor statelor – ignora deliberat viitorul, pozitionandu-se in dreptul gestiunii fara tulburari majore a ceea ce este. Daniel Innerarity insista asupra expansiunii actuale a tehnicilor de anticipare a viitorului ("prognozele"). Daca in trecut viitorul era conceput radical, drept cu totul altul, prin proceduri oarecum romantice, aparent "irationale", astazi prolifereaza tehnici de prognoza stiintifica, pe fondul denuntarii "dublei forme de fatalitate: impotriva ideii dupa care viitorul este o realitate preexistenta si impotriva ideii unui destin inexorabil asupra caruia noi nu avem nici o priza" (p. 61). Modernitatea este asociata viziunii viitorului deschis, construibil, ce poate fi anticipat cu oarecare probabilitate. Imaginea viitorului pe care o permit, insa, prognozele actuale este mai curand populatia de evenimente cu semnificatii foarte diferite si fundamental lovita de "nesiguranta".
Astazi "viitorul apare mai nesigur ca oricand inainte" (p. 64). Deja prin insasi procedurile de prognoza viitorul ne este mai inaccesibil ca oricand. "Cunoasterea noastra a viitorului este invers proportionala cu progresul si inovatia" (p. 80). Ea este legata intim de generarea "opacitatii in privinta viitorului, caci, asa cum arata lucrurile astazi, cu cat cunoastem mai bine inlantuirile cauzale ale evenimentelor, cu atat intelegem mai putin incotro duc acestea.
Stralucitul eseist spaniol profileaza un conflict intre cunoasterea matematizata a evenimentelor, care este cea mai avansata forma a cunoasterii moderne, si cunoasterea bazata pe "imaginatie", singura capabila sa strapunga perdeaua opaca ce se interpune intre oameni si viitorul lor. "Dificultatea de a dobandi o competenta in relatie cu viitorul este pretul pe care noi trebuie sa-l platim pentru inaintarea cunoasterii si cresterea socio-economica" (p. 66), spune el.
Cu astfel de conflict suntem adusi, insa, cu picioarele pe pamant. Eu cred ca Daniel Innerarity putea inainta – in legitima argumentare a indispensabilitatii asumarii, prin proiecte, a viitorului, pentru a rezolva problemele prezentului – explorand nu atat conflictul amintit, cat cunoasterea si cresterea socio-economica. Aratand, altfel spus, cum insasi cunoasterea amputata de asumarea viitorului se tradeaza pe sine si cum insasi cresterea socio-economica se submineaza singura fiind privata de angajarea viitorului. in locul conflictului amintit, o perspectiva mai fecunda o ofera observatia facuta de Hannah Arendt, in The Human Condition (1958), conform careia fiintele umane legate printr-un proiect concertat castiga superioritate fata de acelea care sunt lipsite de intentie si nu sunt legate prin vreo promisiune (p. 89), observatie pe care el o citeaza.
Am putea, asadar, sa aratam, printr-o derivare in forma "daca nu se proiecteaza viitorul deja in conditiile prezentului, atunci prezentul insusi nu poate fi normalizat", ca numai atunci problemele prezentului se pot rezolva cand se asuma proiecte ce angajeaza viitorul. Iar o astfel de derivare tine de cunoastere, chiar daca presupune imaginatie. Cunoasterea si imaginatia nu stau una in raport cu alta in conflictul profilat in volumul Le futur et ses ennemis, ci intr-o legatura mai complicata, de presupunere reciproca.
Daniel Innerarity reprezinta insa convingator, in succesiunea lui Hannah Arendt, Jurgen Habermas, Pierre Rosanvallon, tema nevoii unei "renovari a politicii". intelegerii astazi raspandita a politicii drept gestiune de treburi curente, amputata de proiecte de schimbare, acompaniata de "voturi negative" la adresa guvernarilor anterioare si de un larg "absentionism" la alegeri, el se vede nevoit sa-i caute o alternativa. "Daca nu exista anticipare, actiunea politica se reduce la a gestiona urgentele cand nu mai este nici o marja de manevra. Cum spunea Talleyrand, «cand este urgent, este deja prea tarziu».
Politica se abandoneaza la muddling through, ocaziile scurte comanda, iar solutiile provizorii iau locul marilor proiecte de configurare, in asa fel incat insasi problemele sfarsesc prin a reaparea in agenda politica. Politica isi pierde atunci rolul sau de actor ce configureaza viitorul, pentru a adopta statutul de jucator reactiv sau simplu reparator de stricaciuni" (pp. 86-87). "Renovarea politicii" inseamna recuperarea – pe fondul creat de destramarea "marilor naratiuni" ale istoriei, care au dus politica in ispita utopiilor manipulative, dar si de compromiterea, prin incapacitatea de a da solutii durabile, a "politicii realiste" ce s-a instalat in locul "politicii utopice" – recuperarea, asadar, a acelei intelegeri a politicii care o leaga pe aceasta de prezent si de viitor, deopotriva. "
Renovarea politicii trece printr-o reformulare a anticiparii cognitive a viitorului si a configurarii sale, in contextul complexitatii actuale. Nu va fi viitor mai bun daca nu parvenim la a ne face o imagine despre viitor. Cand se doreste sa se modifice efectiv lumea, primul pas consta in a analiza corect prezentul, in asa fel incat sa se poata reprezenta diverse variante de viitor, plecand de la cel care este dezirabil" (p. 87). intre utopica "planificare centralizatoare", care s-a compromis, si absenta oricarei concertari din societatile de astazi, care s-a compromis, de asemenea, a ramas loc pentru o "autodeterminare democratica a societatii", care a devenit, de altfel, indispensabila – o autodeterminare inauntrul careia "dezacordul" este recunoscut ca natural.
Citeste si:
Andrei Marga despre invatamantul romanesc
Sursa: UBB
Marga la deschiderea anului universitar de la Studii Europene
