"Deci, da. E martie, iar licenta e in iunie... Iunie?!?!?! Omg, iar eu nu am scris nici macar un rand!" Cam asa ma gandeam eu, studenta aproape absolventa, acum un an cand, realizand ca mai sunt doar 3 luni pana la sustinerea lucrarii de licenta, am inceput sa intru in panica. Stiu, se poate si mai rau. Si totusi...
De ce ma panicasem eu cand mai erau 3 luni, iar multi studenti in prag de licenta isi fac lucrarea pe ultima suta de metri? Simplu: pentru ca, cu chiu, cu vai, imi gasisem un prof coordonator pe domeniul pe care alesesem sa imi redactez lucrarea, si dupa tot acest efort, nu prea tineam legatura cu el. "Nu prea" spre "deloc". Si nu neaparat pentru ca as fi fost eu o studenta foarte lenesa si nepasatoare, ci pentru ca, evident!, incercam sa refulez ideea de "licenta", de "terminarea facultatii" si de "efort sustinut pentru ca vorbim despre LICENTA".
Drept urmare, desi era clar ca trebuia sa ma pun pe treaba, panica mea nu s-a tradus in vointa si motivare pentru a ma apuca, in sfarsit, de lucrarea de licenta, ci in stress si in sfortari interioare ("hai du-te la biblioteca si citeste X si Y, hai ca poti/trebuie" - cam asa suna dialogul intre Eul meu oarecum constiincios si Eul meu lenes). Si asta pentru ca nu reuseam nicicum sa ma obisnuiesc cu ideea ca TREBUIE sa o fac si pe asta, si inca bine.
Poate ca asta era, de fapt, problema: nu m-am impacat niciodata cu ideea de obligatie. Studenta fiind, am renuntat usor-usor la a mai face lucrurile cum se cuvine. Nu spun ca nu mi-am facut datoria de student in cei trei ani de facultate (n-am avut nicio restanta in tot acest timp), insa poate, o data ajunsa la facultate, adolescenta rebela din mine a iesit la suprafata si s-a revoltat, refuzand sa mai faca strict ceea ce "trebuie", cum "trebuie" si cand "trebuie".
In sfarsit, dupa lupte seculare, m-am apucat de redactat lucrarea de licenta undeva prin aprilie si am terminat-o pe la inceputul lunii iunie. Asa cum probabil va asteptati, proful coordonator nu a fost foarte incantat de decizia mea de a-i preda lucrarea la inceputul lui iunie, drept urmare am fost nevoita sa il sun si sa il pandesc pe la facultate pana ajunsesem in pragul disperarii. Ei, dar parca e mai fun asa, cu putin stress si adrenalina ("Doamne, poate nu ma baga in examenul de licenta!!!!"). Mda.
Totul s-a rezolvat, pana la urma. Vorba 'ceea: totul e bine cand se termina cu bine. Examenele de licenta si sustinerea propru-zisa au fost relativ ok, desi se putea muuuult mai bine (si, ca sa folosesc o expresie devenita cliseu, "puteam mai mult").
Morala? Pai as putea sa va sfatuiesc pe voi toti (viitori studenti/ studenti fara grija aflati in anul 1 sau 2/ studenti in prag de licenta) sa puneti burta pe carte si sa nu lasati lucrurile pe ultima suta de metri. Tipic, nu? Ei bine, nu o sa va zic eu ce sa faceti si ce sa nu faceti (asa cum nici mie nu imi place sa mi se spuna ce sa fac). Este clar ca o sa va descurcati, one way or another, asa cum am facut-o si eu. Incercati totusi sa nu aveti regrete de tipul "I know I’m better than that!"...
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Marturie de student: OMG, se apropie licenta!!!
