Un cadru didactic din invatamantul superior va avea maximum doua norme didactice, fie in cadrul aceleasi universitati, fie la doua universitati diferite. Hotararea a fost luata de comun acord cu partenerii sociali cu care Ministerul Educatiei a discutat pe tema Codului Educatiei.
"Am ajuns la un consens ca un cadru didactic din invatamantul superior sa aiba maximum doua norme si daca se fac in aceeasi universitate sau in universitati diferite este dreptul universitatii sa decida printr-o hotarare a Senatului", a declarat ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu.
Initiativa a fost meritul federatiei Alma Mater, presedintele acesteia, Anton Hadar afirmand ca ''profesorii de la universitatile particulare ar vrea sa nu existe o limita a normelor didactice, dar acest lucru nu este posibil''.
Hadar a mai adaugat si ca Senatele universitatilor pot decide migrarea cadrelor didactice de la o institutie la alta, dar sindicatele nu sunt de acord deoarece aceasta ar duce la scaderea calitatii in invatamant.
Arsene Cosmin Madalin - editor Studentie.ro
MAXIM DOUA NORME DIDACTICE PENTRU CADRELE DIDACTICE UNIVERSITARE