La iesirea din Burbank Studios unde isi exerseaza miscarile de dans pentru showurile de pe O2 Arena, Michael Jackson si-a salutat fanii care il asteptau afara si le-a spus ca s-a trezit, la propriu, cu 50 de concerte pe cap, in loc de 10, cate stabilise initial cu organizatorii AEG Live.
Megastarul este panicat ca nu va reusi sa fie atat de bun pe cat si-ar dori fanii lui si ca orice amanare cauzata de boala sau de problemele tehnice i-ar dezamagi profund pe cei care si-au cumparat bilete.
`Nu stiu cum voi sustine 50 de show-uri. Nu sunt un mancacios, dar trebuie sa mai pun cateva kilograme pe mine. Sunt foarte suparat [pe organizatori] pentru ca mi-au rezervat 50 de concerte. Eu voiam doar 10, pentru ca apoi sa duc turneul si in alte orase, nu sa tin 50 de concerte in acelasi loc. M-am dus la culcare stiind ca am vandut 10 si m-am trezit cu stirea ca m-am pricopsit cu 50`, le-a spus Michael Jackson fanilor sai, potrivit tabloidului The Sun.
In alta ordine de idei, Michael Jackson incearca sa gaseasca diferite modalitati pentru a-si mari veniturile, astfel ca, anul viitor, intentioneaza sa-si deschida un casino, a carui tematica va fi povestea cu zombi din videoclipul `Thriller`.
De altfel, localul din Las Vegas ar urma sa se numeasca tot Thriller, iar cei care vor veni sa-si incerce norocul vor asculta melodiile de pe faimosul album si vor fi distrati de niste mostri care bantuie mesele.Si Regele nu se opreste aici. Dupa cum informeaza presa internationala, el ar urma sa inregistreze un nou album, sa lucreze la mai multe filme si sa deschida un muzeu cu obiecte personale.
Nici aceste lucruri nu sunt de ajuns? Probabil ca nu, de vreme ce Michael Jackson spera sa sustina un turneu mondial pe o perioada de trei ani, dupa ce isi incheie rezidenta de la Londra. Acum intrebarea pe care multi si-o pun este daca Michael Jackson va face fata tuturor acestor idei si daca va reusi sa le puna in practica, avand in vedere starea lui de sanatate si moralul scazut.
Sursa: BestMusic.ro
MICHAEL JACKSON, 50 DE CONCERTE SAU 10