Directorul Directiei Juridic si Control din M.Ed.C.Catalina Damian si consilierulministrului Rodica Nistor au constatat urmatoarele nereguli semnalate de numeroaselememorii adresate ministerului si de rapoartele de control efectuate din partea ministerului inlunile noiembrie 2003 si iulie 2004 si care au facut obiectul controlului dispus de conducereaMEdC la Universitatea Petre Andrei din Iasi n perioada 26-27.04.2005:1.Lipsa CARTEI universitare n conformitate cu prevederile Legii 84/1995republicata si ale Legii 128/1997. Mentionam ca Universitatea Petre Andrei are adoptata oCARTA la data de 07.04.1999, la vremea cnd institutia functiona ca FUNDATIE. Deoareceprin Legea 408/2002 institutia a fost acreditata ca universitate si pentru ca raportul de controlnr.16355/16.07.2004 a recomandat universitatii de a-si reactualiza CARTA, n conformitatecu prevederile Legii 84/1995 republicata si ale Legii 128/1997, echipa de control a solicitatCARTA reactualizata conform noului statut al institutiei.Pe perioada controlului si la cererea echipei de juristi, senatul universitatii arecunoscut ca nca lucreaza la aceasta CARTA, dar aceasta va fi gata peste 3 luni.Lipsa CARTEI universitare a condus la crearea conditiilor permisive de a amestecacadrul legal instituit de vechea CARTA si cerintele impuse de legea nvatamntului si StatutulCadrelor Didactice, n scopul realizarii alegerilor, respectarea legalitatii fiind completignorata.Exemplul elocvent n acest sens este lipsa publicitatii n comunitatea universitara de laPetre Andrei a METODOLOGIEI PENTRU ALEGERI, care a condus la importantenereguli n desfasurarea alegerilor le cele 4 facultati , dupa cum urmeaza:A)La Facultatea de Economie procesul verbal de alegeri nu precizeaza metodologiade alegeri, nu este nsotit de actele doveditoare ale procedurii votului si nici ale comisiei denumarare a voturilor. Aceste nereguli au condus la imposibilitatea analizarii procesului dealegeri( pentru structurile si functiile de conducere).B)La Facultatea de Stiinte Politice s-au constatat aceleasi nereguli, mai mult de atteste consemnata lipsa existentei unei CARTE universitare.C)La facultatea de Psihologie si Asistenta Sociala este consemnata lipsa existenteiCARTEI universitare si ncalcarea principiului de reprezentare echitabila a facultatilor nSenatul universitatii.D)Pe lista facultatilor reprezentate n Senatul universitatii apare si Facultatea demedicina Dentara, care nu este inclusa n structura universitara legiferata prin Legea408/2002, privind structurile si specializarile universitare acreditate sau acreditate safunctioneze n institutiile de nvatamnt superior, dar acest subiect va fi dezvoltat la capitolulfuziunii dintre Universitatea Petre Andrei si Universitatea Apollonia.Neregulile bazate pe nerespectarea legalitatii au avut urmatoarele consecinteasupra alegerilor :- alegerile au fost efectuate dupa termenul legal de 01.05.2004 aprobat de minister sifara respectarea prevederilor legale .- ordinul ministrului dispune imperativ pastrarea candidaturilor pentru ocupareafunctiei de rector, dar n procesul verbal nu se face nici o mentiune n acest sens.- alegerea rectorului s-a facut prin vot deschis si nu prin vot secret;- nu exista nici o mentiune cu privire la componenta comisiei de redactare a procesuluiverbal si nici a comisiei pentru numararea voturilor pentru rector si pentru senat.- senatul universitar a validat numai conducerile a doua facultati.- senatul universitar a instituit fara nici un temei legal functia de Presedinte aluniversitatii.2.Cu privire la fuziunea celor doua universitati prin absorbtia UniversitatiiApollonia de catre Universitatea Petre Andrei, mentionam ca este ilegala, chiar daca peperioada controlului a fost prezentata o sentinta judecatoreasca n acest sens . ncheierea dindosarul nr.201/PJ/2004 emisa de Judecatoria Iasi cu aplicarea normelor de drept comun estenelegala, deoarece n cauza sunt aplicabile dispozitiile legii 88/1993 privind acreditareainstitutiilor de nvatamnt superior si ale legii nvatamntului nr.84/1995 republicata, conformprincipiului SPECIALUL DEROGA DE LA GENERAL.n conformitate cu prevederile legale ale art.5(3) din Legea nr.88/1993 republicata,celedoua universitati trebuiau sa parcurga procedurile de evaluare institutionala si de acreditare aspecialitatilor din structurile proprii, adresndu-se n acest sens CNEAA, aceasta fiind singuraposibilitate legala de reunire a celor doua institutii ntr-o singura universitate.3. Aspectele de mai sus au facut obiectul analizei urmatorilor factori sesizati:Secretariatul general al Guvernului ; Autoritatea Nationala de Control ; CNEEA ; MEdC. Faraexceptie, toate rapoartele organelor de mai sus contin aceleasi concluzii :- lipsa unei metodologii legale si publice n mediul universitar privind alegerile ;- nelegalitatea modului n care au decurs alegerile pentru rector si senat;- nerespectarea prevederilor legale privind fuziunea celor doua universitati;- nerespectarea dispozitiilor ministerului privind termenele si conditiile de intrare nlegalitate privind alegerea rectorului si a senatului universitatii.4. Subliniem ca pe data de 21 iunie 2005 este termen de judecata n litigiul Prof.N.Niculesu vs.MEdC la nalta Curte de Casatie si Justitie, ca urmare a solicitarii prof.Niculescu de a se anula ordinul ministrului referitor la neconfirmarea sa n functia derector . Se cuvine sa mentionam ca fondul acestui litigiu s-a judecat la Curtea de ApelIasi, fiind cstigat de prof.Niculescu, acum urmnd a se judeca recursul declarat deMinisterul Educatiei si Cercetarii .IN CONCLUZIE :1.Trebuie refacuta fuziunea celor doua universitati, cu respectarea prevederilor legaleale art.5(3) din Legea nr.88/1993 republicata.2.Trebuie refacuta CARTA universitara, cu respectarea prevederilor art.92 din legeanvatamntului.3.Trebuie refacute alegerile pentru senatul universitar si rector, cu repectarea art.73(2)din Legea 128/1997si art.93(2) din Legea 84/1995 republicata.4.Ca urmare a nerespectarii acestor dispozitii( prin care Universitatea Petre Andrei dinIasi a fost atentionata n mai multe rnduri de catre minister), SE CUVINE SA DAMUN EXEMPLU MEDIULUI UNIVERSITAR DIN ROMNIA PRIN RIDICAREAACREDITARII ACESTEI UNIVERSITATI ( atentionare pe care echipa de control aministerului a adus-o Senatului universitatii n perioada controlului).