Noi, romanii, suntem un popor umil. Daca as vrea sa fiu de bon ton cu trendul de a arunca pisica moarta in curtea vecinului, as spune ca umilinta asta ni se trage tot din comunism. Cenzura si, implicit, frica de a nu gresi cu vreo vorba aruncata aiurea in vant, ne-au indus o stare de umilinta de care cu greu ne putem descotorosi. Dar, mai mult decat o relicva a comunismului, suntem cu totii victima unei mentalitati.
Nu degeaba atunci cand ne prezentam la vreun ghiseu, ne adresam cu aceeasi voluntara umilinta: "Nu va suparati...". Chiar daca functionarul este platit din banii contribuabililor ca sa ne raspunda la intrebari, cu toate acestea il abordam cu capul plecat, de parca am deranja ursul din barlog. Tot timpul ne temem ca putem deranja cu vreo curiozitate si de aceea simtim nevoia sa ne scuzam de fiecare data cand avem vreo initiativa de gen. Ma intreb doar, nu ar fi cazul sa ne cerem scuze si ca suntem romani?
In schimb carcotim. Nu ne exprimam niciodata fatis frustrarile. Le pastram pentru a le diseca in intimitate cu vreun prieten si acela manat de ipocrizie. In loc sa-i zicem functionarei recalcitrante careia i-am adresat politicos o intrebare, ca este de datoria ei sa ne raspunda pe acelasi ton, ne complacem in a ne plange de mila. Ziua urmatoare, mergem cu aceeasi umilinta la alt ghiseu si suntem intampinati de aceeasi maniera sictirita. La rugamintea noastra "nu va suparati", ni se raspunde constant cu ofuscare. Daca unii dintre noi considera formula cu pricina, a fi marca a politetii, eu una cred si afirm raspicat ca este doar o perdea ce ascunde frica de a nu deranja pe cineva. Suntem cu totii oaspeti intr-o tara mult prea sensibila, se pare.
Doamna doctor, lesin, nu va suparati!
Georgiana VOICU - Editor Studentie.ro
Nu va suparati, doamna!
