label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:53
Absolventii ultimei promotii a Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica pot reprezenta o noua generatie de aur a teatrului romanesc. Aceasta este parerea profesorilor lor, dar si a criticii de specialitate, precum si a spectatorilor. Multe emotii, lauri si aplauze la "Gala absolventilor UNATC 2005". Rectorul Florin Zamfirescu a strigat pentru ultima oara catalogul, prilej cu care au urcat pe scena toti fostii studenti ai Universitatii. Talentul si munca lor il indreptatesc pe rector sa considere aceasta generatie una deosebit de buna: "De fiecare data am spus ca e o generatie foarte buna, dar acum este una exceptionala. Sint cuvinte tocite sa spui ca e o posibila generatie de aur, dar daca ne uitam la ei, vedem ca este una de exceptie. A fost o gala senzationala, eu o numesc o gala regala, pentru ca 21 de spectacole cred ca nu s-au mai facut niciodata la Cassandra si nu se vor mai face. E o munca titanica, un efort extraordinar, si, mai mult, indiferent de premiile pe care le-a acordat juriul, toate spectacolele sint de o inalta tinuta artistica". "In continuare, Dumnezeu cu mila"Prof. univ. dr. Gelu Colceag, "mentorul" tinerilor actori, i-a acordat un premiu special, "Ars Ludens", lui Florin Piersic Jr., absolvent de actorie in urma cu zece ani, pentru realizarile sale recente, in calitate de regizor de teatru si de film. De asemenea, Florin Zamfirescu a tinut sa ofere o distinctie oamenilor din spatele scenei, colectivului de la Studioul Cassandra, printre care s-au aflat directorul Valeriu Grama si directorul de imagine Bianca Boitan. Atit "pildele" decanului Gelu Colceag, cit si ale rectorului Florin Zamfirescu s-au indreptat catre efortul pe care tinerii absolventi trebuie sa-l faca in continuare pentru construirea unei cariere solide. Din pacate insa, ei nu sint de obicei sprijiniti de teatrele mari in aceasta directie, dezvoltindu-se insa, din ce in ce mai mult, formele de teatru experimental, in care si-ar putea gasi locul: "Incep sa ma si tem pentru soarta lor, pentru ca traim vremuri grele in continuare. Ducem lipsa de structuri organizatorice. Cred ca in multe privinte, legat de absolventii universitatilor, se arunca banii pe fereastra pentru ca nu sint urmariti in continuare. In ei s-au investit bani publici. Dar, odata cu incheierea activitatii de student, Dumnezeu cu mila. Ceea ce nu e in regula", ne-a spus Florin Zamfirescu. "Fluturii sint liberi", cel mai bun spectacolJuriul galei - format din Victor Ioan Frunza, Doina Levintza, Adina Cezar, Cristina Modreanu, Harry Eliad, Lucian Sabados, Mihai Dinvale si Silviu Jicman - a avut o misiune grea in a-i alege pe cei mai buni absolventi. Palmaresul este urmatorul: Cel mai bun spectacol - "Fluturii sint liberi" de Leonard Gershe; Premiul pentru regie - ex-aequo Diana Iliescu pentru "Fluturii sint liberi" si Madalina Preda pentru "Dar dragostea?" de Murray Schisgal; Premiul pentru scenografie - ex-aequo Mihaela Petre pentru decorul spectacolului "Stele in lumina diminetii " si Anca Marcu pentru "Romantiosii"; Cea mai buna interpretare masculina - Vlad Logigan pentru rolurile din "Fluturii sint liberi " si "Dar dragostea?"; Cea mai buna interpretare feminina - Andreea Samson pentru rolul din "Fluturii sint liberi"; Premiul pentru coregrafie - Madalina Mechenici pentru spectacolul"Jocul"; Premiul pentru actorie - papusi si marionete a fost acordat interpretilor spectacolului "Candid" dupa Voltaire; Premiul pentru teatrologie - absolventilor sectiei Teatrologie. Cotidianul