"Procrastinarea, ce-o mai fi si asta?" Nu retin cand am aflat ca "procrastinare" este termenul mai pompos pentru "amanare", dar cat am fost studenta, am practicat-o cu o constinciozitate demna de admirat. Pana cand, intr-un fel, am ajuns sa o consider "cea mai buna prietena" a mea. Cum altfel, cand imi era alaturi in fiecare clipa a existentei mele studentesti?
In prezent studenta la master, ma gandeam recent ca, surpriza!, se apropie din nou sesiunea si ce sa vezi? Mi-am lasat din nou toate activitatile care au legatura cu mediul academic pe ultima suta de metri. Ei bine, asa cum spuneam, acest lucru nu mai este, de fapt, deloc surprinzator, tinand cont ca amanarea pana in ultimul moment a devenit, intr-un fel, a doua mea natura.
Este bine? In mod cert, nu. Asa cum sustin si psihologii, amanarea sau procrastinarea constituie un mod sigur de a ne sabota pe noi insine si, implicit, posibilitatea de a avea succes (la facultate, intr-o relatie, la locul de munca, etc.). Suna crunt, dar, bazandu-ma pe experienta proprie, am ajuns la concluzia ca este cat se poate de adevarat.
Motive pentru care procrastinarea a devenit o "boala" atat de raspandita printre studenti si nu numai sunt cu nemiluita. Dupa cate se pare, oamenii care amana constant nu au o problema in a percepe trecerea timpului, ci pur si simplu sunt mai optimisti decat restul populatiei. In plus, o buna parte dintre cei care amana se tem de esec sau chiar de succes si de felul in care sunt perceputi de cei din jur. Acesti oameni prefera ca lumea sa creada despre ei ca nu au avut chef sa faca un anumit lucru, decat ca nu sunt in stare. Pe langa acestia, mai sunt si "procrastinatorii" care amana doar pentru adrenalina pe care o implica rezolvarea unor task-uri in ultima clipa. In cele din urma, ar mai fi si acea parte din populatie care amana pentru ca nu reuseste sa ia o decizie. Acesti oameni nu pot sa se decida de teama responsabilitatii pe care luarea unei decizii o implica.
Ca multi studenti practica procrastinarea, nu mai constituie nicio surpriza. Nu degeaba ne apucam de redactat lucrarea de licenta cu o luna sau chiar o saptamana inainte de a o preda (sau sustine, chiar!), nu degeaba invatam cu o noapte inainte de a ne prezenta la examen sau ne scriem proiectele in ziua in care trebuie sa le sustinem... Facem toate acestea, constienti fiind ca, de fapt, lucrurile ar putea sta cu totul altfel. Cu toate acestea, continuam sa ne mintim si ne gasim scuze de tipul "eu lucrez mai bine sub presiune" sau "sunt mai creativ cand lucrez la limita". De fapt, sustin psihologii (si probabil ne-am prins si noi la un moment dat), facem lucrurile "doar ca sa fie facute" si ne mintim ca, data viitoare, ne vom apuca din timp de treaba...
Solutii pentru problema noastra studenteasca exista, bineinteles. Psihologii ne sugereaza sa urmam o terapie cognitiv-comportamentala pentru a-i veni de hac acestei procrastinari pacatoase. Si totusi, ca studenti, nu prea ne permitem luxul de a consulta un psiholog, oricat de eficienta s-ar dovedi experienta. Ce-i de facut, in acest caz? Facem un efort si ne motivam singuri pentru a elimina procrastinarea din vietile noastre... sau ne continuam existenta intr-o dulce amanare perpetua? Eu zic sa nu ne hotaram chiar acum...
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Procrastinarea - cea mai buna prietena a studentului
