1/1135
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:53
Un zambet mare, intins pe toata fata, o cantitate apreciabila de rabdare si rezistenta crescuta la umilinte. Doar inarmat cu cele de mai sus poti sa te postezi in fata usii de la secretariat, in cautarea unei note ratacite sau cu scopul clar de a obtine o adeverinta. 'inapoi, domnisoara, unde crezi ca esti aici?!

Tu nu vezi ca programul cu studentii incepe la ora 13.00?', iti arunca 'doamna secretara' o sageata otravita, daca te incumeti sa-i incalci spatiul personal la 13 fara 4 minute. si te mai si priveste intr-un fel anume, de parca ar vrea sa-ti reduca subit dimensiunile. Te tragi inapoi, tematoare si resemnata, si incerci o noua abordare, la ora fixa, ca sa nu mai ai necazuri.

Degeaba! Cand incepe programul oficial cu studentimea, doamna are intotdeauna altceva de facut: isi vara capul in niste dosare, s-o vezi ca-i ocupata, are de dat un telefon urgent sau iese, pur si simplu, din secretariat ca 'sa rezolve niste treburi'. Un lucru e clar: in anii de facultate, parca nu-i nimeni capabil sa umileasca un student intr-un asemenea hal, cum o face secretara...

Cuibul cu viespi

Rosu la fata, plin de nervi si de ganduri razbunatoare. Asa iese de la secretariat orice student care-si face curaj sa patrunda in 'cuibul cu viespi'. Ai, n-ai dreptate sa ceri ceea ce ceri, vei sfarsi intotdeauna prin a fi 'intepat' cu o replica usturatoare: ca n-ai invatat inca sa te uiti la ceas, ca nu stii sa citesti afisul de pe usa, ca ele au de completat note in cataloage, n-au vreme de dat adeverinte, ca secretarele nu sunt la cheremul studentilor, si asa mai departe.

Toate afirmatiile, pe ton de superioritate, si insotite de priviri concludente. 'in anul I de facultate imi era groaza, efectiv, sa ma duc la secretara de an. Ea era o desteapta si tu, o proasta! Exact asa te facea sa te simti, minutele alea cat stateai in fata ei. Nici nu stiai cum s-o iei, ce sa-i zici, cat de umila sa fii, ca sa pleci cat mai repede de-acolo, cu actele sau cu informatia care-ti trebuia', povesteste Andreea, fosta studenta la Facultatea de Jurnalism si stiintele Comunicarii din Bucuresti.



Adina, studenta la Psihologie, are motive clare de nemultumire: a aflat notele la examenele din vara cu o saptamana si jumatate inaintea sesiunii de restante din toamna, ca atunci au fost afisate. 'Nu cunosc niciun caz similar, nicio alta facultate din Bucuresti nu intarzie atat de mult cu afisarea rezultatelor.

Cum e posibil sa iti afli notele cu o saptamana si jumatatea inaintea sesiunii de restante??? Nimeni nu se gandeste oare ca sunt studenti din provincie, care nu-si permit sa vina in Bucuresti sa-si vada situatia scolara? si daca suni la secretariat (asa cum mi s-a intamplat si mie) si ceri o informatie, sa ti se inchida telefonul in nas, dupa ce-ti trantesc un scurt: treci pe la facultate, ca sunt afisate la avizier - avizier care, dupa cum stiti, este in interior, si in perioada de concediu acea parte a cladirii este inchisa'.

Cronica de meci

Inspirata de convietuirea cu secretarele, Delia a scris si o cronica de meci: meciul continuu dintre studenti si secretare. Iata un fragment din cronica publicata pe un grup de discutii al studentilor la Facultatea de Psihologie si stiintele Educatiei: 'in sferturile de finala, meciul Studenti - Secretare: 0-1. Din rezultatele preliminare, se pare ca mingea se afla in careul secretarelor. Studentii alearga, alearga, dar sunt pasibili de gol.

Secretarele si-au studiat bine schema de joc si au mari sanse sa le scoata peri albi studentilor. Asteptam cu sufletul la gura urmatorul meci din noul an universitar. Din rezultatele meciurilor anterioare, se pare ca studentii au fost prinsi mereu pe picior gresit. (...) Despre meseria de secretara... Nu cred ca cineva chiar isi propune sa se faca secretara la vreo facultate. Tocmai faptul ca secretarele ajung sa fie secretare in facultati le face sa fie atat de nemultumite si necooperante, dar si neeficiente.

Greseala pe care o fac - si pe care o fac multi dintre noi - e ca amesteca viata privata cu viata profesionala. Rezultatul se vede clar! Pe de alta parte, acest lucru nu intereseaza pe student... si bine face! El e serios si isi plateste taxele si vrea aceeasi seriozitate din partea lor. si daca ne gandim, are si el problemele lui, nu numai secretarele. El de ce nu ar amesteca probleme zilnice cu resposabilitatile de student? Sa salute in sictir, sa nu plateasca taxele, sa tipe cand nu i se da raspuns la o cerere, nu i se intocmeste o adeverinta sau atunci cand nu vede notele la avizier in timp util'.