Primul autovehicul SkodaYeti din productia de serie paraseste linia de montaj a fabricii SkodaAuto din Kvasiny. Anterior, Yeti a fost supus unui proces de testare intensa in Norvegia.
Prin demararea productiei de serie a modelului Yeti, Skoda isi lanseaza cea de-a 5-a linie de modele si isi face debutul in segmentul SUV. Primul Yeti din productia de serie dispune de tractiune integrala si este echipat cu un motor 1.8 TSI.
Anterior initierii productiei de serie, Skoda a efectuat o serie de teste. Intr-una din fazele finale, vehiculul a fost testat in imprejurimile orasului Oslo, acestea oferind o varietate de tipuri de drum frecvente in tarile europene si in majoritatea regiunilor din afara Europei. Datorita diversitatii drumurilor si conditiilor meteo, a fost posibila testarea unor aspecte importante precum parametrii de stabilitate, performantele sistemului de ventilatie, ale instalatiei de aer conditionat etc. Testele au furnizat informatii relevante despre functionarea armonioasa a unitatilor de control, parametrii sasiului, gradul de confort acustic, precum si sistemele off-road.
Printre autovehiculele testate in Oslo s-au numarat versiuni 1.8 TSI si 2.0 TDI, ambele prevazute cu tractiune 4x4. Soferii au testat comportamentul vehiculelor pe drumuri forestiere, precum si pe pante abrupte, cu ajutorul noului asistent electronic de coborare. Toate motorizarile disponibile pentru Yeti sunt echipate cu turbosuflante pentru un grad de reactie superior. Cu o garda la sol de 180 mm si o banda de rulare mai lata, Yeti ofera o manevrabilitate exceptionala atat pe drumuri asfaltate, cat si off-road. Datorita consumului redus de carburant si nivelului de emisii CO2, Yeti raspunde pozitiv si la problematica aspectelor economice si ecologice ale clasei SUV. Yeti este un SUV compact (ampatament 2,578 mm), evoluat, bazat pe solutii "Simply Clever", precum sistemul flexibil pentru scaunele spate VarioFlex. Dimensiunile autovehiculului (lungime 4,223 mm, latime 1,793 mm, inaltime 1,691 mm) permit extinderea facila a spatiului pentru bagaje pana la un volum total de 1,760 litri.
Sursa: E-transport.ro
SKODA A INCEPUT PRODUCTIA DE SERIE A NOULUI SUV COMPACT YETI