Exista oare o compatibilitate intre perioada studentiei si copilaria pe care, teoretic, o abandonam la intrarea la facultate? Greu de spus. Insa un lucru e cert: o data ce pasim pe taramul necunoscut al vietii de student, existenta noastra nu va mai fi niciodata aceeasi.
Ni s-a intamplat, probabil, celor mai multi dintre noi: la terminarea liceului, am parasit cuibusorul parintesc si ne-am indreptat, mai mult sau mai putin entuziasti, spre orasul care urma sa ne fie si tata, si mama, timp de macar 3 ani. Unii dintre noi s-au grabit sa se desparta de ultimele ramasite ale copilariei si au pasit cu incredere pe taramul maturitatii si al independetei. Altii, insa, (ca subsemnata, de atfel) s-au trezit nauci intr-un oras (total sau partial) necunoscut si pusi in fata situatiei de a se descurca pe cont propriu fara a fi neaparat pregatiti pentru aceasta noua stare de fapt.
Ce am gandit la momentul respectiv? Cu siguranta, ca nu o sa reusim niciodata sa ne adaptam si ca o sa alergam in bratele mamei de indata ce ni se va oferi ocazia - bineinteles, toate aceste spaime au ramas in interiorul nostru, intrucat nu prea aveam cui sa ne plangem ori curajul sa o facem. Si apoi...
... timpul a inceput sa zboare. Incredibil, dar ne-am adaptat. Ne-am imprietenit cu lumea de la facultate, am descoperit ca si ceilalti ne impartaseau temerile (oricat de absurde si puerile ni se pareau) si, incet-incet, nu ne-am mai simtit atat de pierduti.
Acum, privind in urma, ne vine sa zambim si ne spunem, probabil, ca, pana la urma, nici nu a fost asa de greu. Si ca dracul parea mai negru din oraselul natal. Si, oricum, am trecut prin atatea situatii care pareau fara iesire in timpul facultatii, incat toate acestea ni se par niste copilarii.
De fapt, daca stam si ne gandim, am invatat atat de multe in ultimii ani, incat, in cele din urma, copilaria a plecat din camera noastra de camin si s-a intors acasa, in oraselul natal, in fosta ei locuinta... Si chiar daca pastram mereu in noi o parte din ea si, la ananghie, ii scoate armele la inaintare - boticul, rasfatul si argumentele de tipul "pentru ca asa spun eu!"- am invatat lectia independentei si a responsabilitatii si, acum, oricat ne-am dori, nu ne mai putem dezice de ea.
Studentia, cu examenele, cursurile, cozile si stressul ei (ca sa nu mai vorbim de distractii – cluburi, etc.) si-a adus contributia la maturizarea noastra si pentru asta trebuie sa ii fim recunoscatori. Independenta si curajul de a infrunta situatii care inainte ne paralizau sunt doua atribute foarte importante, desi le-am invatat sacrificand inocenta copilariei...
Pana la urma, insa, copii ramanem mereu o buna parte dintre noi. Copii suntem toti aceia care alegem sa ne traim viata din plin, optimisti si cu zambetul pe buze, acceptand, uneori cu inconstienta copilariei, provocarile aparent de neinfruntat si drumurile intortocheate si adesea neumblate...
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Studenta sau cum am spus "Adio" copilariei
