label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:53
Alegerea unei profesii nu este o loterie. Cu cit te orientezi mai bine catre facultatile unde sint studiate domenii care vor avea cautare pe piata fortei de munca, cu atit nu vei avea surprize neplacute in cariera. Chiar daca universitatile ofera mii de locuri, multe vor ramine neocupate pentru ca sint cu mult peste numarul tinerilor. Pentru anul universitar urmator, Ministerul Educatiei a aprobat - la cererea universitatilor - scoaterea a aproximativ 240.000 de locuri pentru admiterea la facultate, dintre acestea 60.000 fiind cu finantare de la buget, iar restul de 180.000 cu taxa. Se estimeaza ca cel putin un sfert dintre locurile care vor fi scoase la concurs vor ramine neocupate, intrucit numarul absolventilor de liceu care sustin bacalaureatul este de 180.000. Daca ministrul Mircea Miclea isi va respecta promisiunile, tinerii care vor urma o facultate de acum inainte vor fi mult mai bine pregatiti pentru piata muncii. Acuzind universitatile ca pina acum au vindut mai mult iluzii decit calificari reale, Miclea a afirmat, in urma cu citeva saptamini, la Consiliul rectorilor de la Alba-Iulia, ca o importanta deosebita in procesul de reforma o va avea definirea specializarii obtinute in urma absolvirii unei facultati. "Este incorect pentru absolvent sa nu primeasca in schimbul investitiei sale o calificare, ci doar sa urmeze o serie de cursuri care, in final, nu duc la o calificare in piata muncii", a spus Mircea Miclea. Acesta a avertizat profesorii ca, datorita aplicarii normelor europene, in perioada urmatoare vor disparea mai multe sectii din cadrul universitatilor romanesti, cu deosebire cele care nu ofera o specializare stricta si cu corespondent pe piata muncii. Specializarile care vor trece de "filtrul Bologna" vor fi grupate in Cadrul National al Calificarilor, compatibil cu cel din Uniunea Europeana.(Cotidianul)