Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, profesorul Mircea Cinteza, ii indeamna pe studenti sa ajute la realizarea unor flagrante cu acei profesori de la Universitatile de Medicina care le solicita mita, pentru ca acestia sa fie judecati si apoi sanctionati incusiv pe linie administrativa.
Profesorul Cinteza a precizat ca luarea de mita este de domeniul penal si a subliniat ca ceea ce au semnalat studentii trebuie verificat.
"Suntem interesati de aceste aspecte care vizeaza luarea de mita in facultatile de medicina, de aceea ii invitam pe studenti sa ne ajute pentru realizarea unor flagrante", a spus Cinteza.
Profesorii care vor fi dovediti ca iau mita vor suferi, nu doar consecintele legale, ci si pe cele administrative, pe care le vor aplica conducerile universitatilor, a continuat Cinteza.
Totusi, profesorul a insistat asupra faptului ca absolventii de medicina educati in Romania au un nivel de cunostinte comparabil cu cel al absolventilor straini si a adaugat ca, in fiecare an, 20% dintre acestia aleg sa-si practice meseria in SUA de unde nu se mai intorc. In opinia sa,
acest lucru dovedeste faptul ca examenele din timpul facultatii nu sunt trecute prin intermediul unor ilegalitati.
STUDENTII TREBUIE SA AJUTE LA ORGANIZAREA DE FLAGRANTE PROFESORILOR CARE IAU MITA