Profesorii universitari sufera si ei de pe urma crizei financiare. Dupa ce la inceputul anului universitatile anuntau mariri salariale, bazandu-se pe finantarea mai mare venita de la Ministerul Educatiei, senatele universitare se vad nevoite fie sa isi calce cuvantul, fie sa recurga la veniturile provenite din taxele studentesti pentru achitare maririlor salariale.
Universitatea Bucuresti de exemplu are stipulat in contractele cu sindicatele mariri de 40% din salariul de baza, ceea ce le aduce mari dificultati finanaciare.
„Toata lumea are probleme cu finantarea. Intelegerea dintre Parlament si sindicate a dus la aceste cresteri care s-au facut etapizat. Problema e ca banii de la minister nu tin pasul cu majorarile, deoarece avem aceeasi deschidere bugetara cu cea din anul trecut. De la MECI ni s-a spus ca au indicatii de la Ministerul de Finante sa nu fie depasita finantarea alocata anul trecut. Deocamdata luam cam 20% din veniturile proprii, dar nu stim daca vom putea sa suportam diferenta dintre rata lunara de la MECI si contractul institutional", a declarat rectorul UB, Ioan Panzaru pentru ziarul Gandul.
Academia de Studii Economice a ales o alta modalitate sa faca fata provocarilor aduse de criza: vor face mariri diferentiate. Astfel profesorii universitari vor avea mai mult cu 5%,conferentiarii cu 7%, lectorii castiga cu 10% mai mult iar preparatorii si asistentii cu 25-30%.
„Am mizat pe mai multi bani de la bugetul de stat, dar nu au venit. Bani avem doar pe hartie. Pana acum am primit doar 30% fata de anul trecut. Solutia e ca de la 1 octombrie sa ne repliem si sa revenim la salariile obisnuite. Problema e ce vom face pana atunci. Ne-am gandit sa esalonam, adica vom plati urmatoarele doua luni doar baza iar in august vom plati cumulul si plata cu ora. Este pentru prima data cand ni se intampla asa ceva" spune si rectorului ASE, Ion Gh. Rosca in Gandul.
Problemele financiare ale universitatilor au efecte pe mai multe planuri: pentru a-si putea mentine promisiunile din contractele incheiate cu sindicatele in privinta salariilor, universitatile sisteaza si lucrarile de pe santiere.
Anul acesta nu se mai fac renovari iar despre construirea de noi camine nici nu se pune problema.
Criza financiara afecteaza si universitatile din provincie. Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca este pregatitata chiar sa micsoreze salariile profesorilor din facultatile care nu inregistreaza venituri suficiente: „Deocamdata nu am diminuat salariile dar s-ar putea ajunge si la acest lucru pentru ca nu putem cheltui mai mult decat primim. Sunt facultati cum ar fi cele de profil filologic si cele din domeniul stiintelor unde din cauza crizei de resurse veniturile profesorilor vor fi reduse posibil cu 10-15%" spune presedintele UBB, Serban Agachi.
Tras la raspundere de catre universitati, Ministerul Educatiei spune ca universitatile au autonomie, asadar deciziile adoptate sunt de responsabilitatea lor, mai ales ca fondurile alocate lor au crescut in ciuda crizei financiare.
"Universitatile care si-au redimensionat bugetele au facut-o pe propria raspundere. Au aceasta posibilitate pe care trebuie sa si-o asume. Nu e vina noastra ca au semnat astfel de contracte. Noi am alocat chiar sume suplimentare, dar nu putem sa intervenim in universitati. Marea majoritate a universitatilor se incadreaza in minimumul grilei" declara secretarul de stat pentru investitii, Mihnea Costoiu, informeaza Gandul.
Desi profesorii universitari sustin ca maririle salariale li se cuvin, trebuie tinut cont de fapt ca in afara plafonului maxim prevazut in grilele de salarizare, cadrele universitare beneficiaza si de sporuri, salariile ajungand in cazul lor sa depaseasca chiar si 8000 lei.
Virginia Selaru - editor Studentie.ro
Universitatile nu mai au bani pentru salarii