1/14173
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:56
Mai sunt doar cateva zile pana cand noul Cod al Educatiei va fi pus la punct, iar spiritele sunt mai agitate ca niciodata. Actualul Ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a modificat in ultima clipa Codul propus, astfel incat fiecare universitate din Romania va decide, individual, modul in care va fi desemnat rectorul.

Mai mult, fiecare universitate in parte va hotari, prin alegeri colegiale sau acordare de puteri depline, functiile de conducere de la nivelul catedrelor, facultatilor si rectoratului.

Pe de alta parte, propunerea lui Mircea Miclea abordeaza aceasta tema din alt punct de vedere. Codul Educatiei elaborat de acesta prevede ca toate universitatile sa adopte modelul antreprenorial existent in prezent in Anglia si SUA.

Pana una alta, Ecaterina Andronescu vrea sa lase la latitudinea senatului universitatilor adoptarea sau, din contra, respingerea propunerii lui Miclea.

Scopul modificarii aduse de Andronescu este ca sa existe o departajare clara intre universitatile in care sunt derulate doar programe de licenta si universitarile care fac si cercetare (masterat + doctorat). Urmeaza, apoi, o autoevaluare pe baza unor standarde nationale, in urma careia se va stabili o treapta pe care se pozitioneaza. ARACIS va verifica, in fine, evaluarea si respectarea normelor impuse de Minister.

Ana Turta - editor Studentie.ro