Daca pentru organizarea programelor de studiu de licenta si de masterat, universitatile trebuie sa se supuna acreditarilor date de ARACIS, pentru organizarea programelor de doctorat ele vor trebui sa se supuna evaluarii Consiliului National de Atestare a Diplomelor, Titlurilor si Certificatelor Universitare (CNADTCU)pentru a primi acreditarile necesare.
Conform noului Cod al Educatiei, universitatile vor putea organiza studii doctorale doar dupa ce au primit acrediatrile din partea CNADTCU, iar doctoratul va putea fi numai stiintific, fiind eliminat cel profesional.
Conform Mediafax, Presedintele Federatiei "Alma Mater", Anton Hadar, a declarat, marti, dupa discutiile cu ministrul educatiei s-a propus renuntarea la masteratul profesional in favoare celui stiintific, bazat pe creatie si cercetare stiintifica.
S-au luat in discutie si formele de invatamant pentru care vor fi organizate studiile doctorale: nu mai exista doctorat la fara frecventa, ci doar la zi sau la frecventa redusa.
In plus, s-a decis sa devina obligatoriu ca studiile doctorale sa aiba legatura fie cu programul de licenta, fie cu cel de masterat absolvit.
Si cazurile de plagiat vor fi aspru pedepsite: se va retrage titlul de doctor studentului in cauza si dreptul de conducator de doctorat profesorului in cauza.
Doctoranzii vor putea sa predea intre 4-6 ore saptamanal, iar pentru cei care vor dori sa predea mai multe ore, se va stabili si o plata in bani.
Sindicatele au cerut, de asemenea ca bursa minima de doctorat sa fie egala cu salariul net al unui asistent de cercetare, respectiv 1.000-1.200 de lei minimum.
"Am cerut ca pe toata durata activitatii de doctorat de la zi, studentul sa beneficieze de recunoasterea vechimii in munca si sa primeasca asistenta medicala gratuita, fara plata contributiei la plata bugetului de asigurari sociale", a mai spus Hadar.
Sursa foto: Mediafax, Razvan Chirita
Virginia Selaru - editor Studentie.ro
Universitatile vor avea doctorate doar cu acreditarea CNADTCU