Aspirina, sau acidul acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator non-steroidian din familia salicilatilor, folosit in general ca un analgezic minor, ca antipiretic, sau ca antiinflamator. In plus, aspirina in doze mici are un efect anticoagulant si este folosit pe termen lung ca sa diminueze riscul de infarct.
Numele de Aspirin reprezinta denumirea sub care compania Bayer din Germania a produs pentru prima data acest medicament. Astazi, termenul este folosit in mod curent pentru desemnarea acestui medicament, incluzand chiar variantele care nu sunt produse de Bayer. Exista insa tari in care cuvantul Aspirin se refera numai la versiunea produsa de Bayer - orice alta versiune a medicamentului purtand numele de "acid acetilsalicilic".
Pentru ca s-a dovedit rolul aspirinei in etiologia Sindromului Reye, medicamentul nu mai este folosit pentru a trata simptomele de gripa la copii. Un alt efect negativ a aspirinei, mai ales in doze mari, este iritarea mucoasei gastroduodenale, ce poate duce la hemoragii digestive superioare in episoadele acute. Acest neajuns a fost compensat prin folosirea aspirinei tamponate, un amestec de acid acetilsalicilic si saruri ale calciului (in special carbonat). Cercetarile moderne au dat acidului acetilsalicilic noi valente terapeutice cum ar fi: antitrombotic (acid acetilsalicilic in concentratie de 75 sau 325 mg), antiagregant plachetar in profilaxia infarctului miocardic acut, al anginei pectorale instabile, ischemiei acute, si accidentelor cerebrovasculare ischemice.
Hipocrate, medicul grec dupa care s-a numit Juramantul lui Hipocrate, a scris in secolul al V-lea despre o pudra amara extrasa din scoarta de salcie care avea puterea de a usura durerile si de a reduce febra. Acest remediu este mentionat in texte antice din Sumeria, Egipt si Assiria. De asemenea, Amerindienii foloseau scoarta de salcie pentru a usura durerile de cap, febra, durerile de muschi si reumatismul. Preotul Edmund Stone, din Chipping Norton, Anglia, a notat in 1763 ca scoarta salciei este un remediu eficace impotriva febrei.
Extractul activ al scoartei, numit salicina, dupa numele latin pentru salcia alba ( Salix alba ), a fost izolat in forma sa cristalina in 1828, de catre farmacistul francez Henri Leroux si chimistul italian Raffaele Piria, care au reusit sa separe acest acid in forma sa pura. Salicina este foarte acida cand este intr-o solutie apoasa saturata, avand un nivel pH de 2,4, de aici numele de acid salicilic.
In 1839 s-a observat ca acidul salicilic cauza probleme digestive, cum ar fi, de exemplu, iritarea stomacului sau diaree. In 1897, un cercetator de la compania Friedrich Bayer, din Germania, a inlocuit unul dintre grupele functionale hidroxil din acidul salicilic, cu o grupa acetil, care reducea semnificativ efectele negative. Acesta a fost primul medicament de sinteza si inceputul industriei farmaceutice.
Cine a descoperit acidul acetilsalicilic este o problema destul de controversata. Oficial, inventatorul aspirinei a fost Felix Hoffmann. Pe de alta parte, Arthur Eichengrün a spus in 1949 ca el a planuit si dirijat sinteza aspirinei, pe cand rolul lui Hoffmann a fost doar sinteza initiala a medicamentului, folosind procesul lui Eichengrün. Versiunea lui Eichengrün a fost ignorata de istorici si chimisti pana in 1999, cand Walter Sneader de la Departamentul de Stiinte Farmaceutice de la Universitatea din Strathclyde (Glasgow, Regatul Unit) a reexaminat cazul si a ajuns la concluzia ca Eichengrün a avut dreptate si ca intr-adevar el este cel care ar trebui recunoscut pentru inventia aspirinei. Compania Bayer nu recunoaste aceasta varianta nici pana in ziua de astazi.
Potrivit cercetatorilor australieni, banalul analgezic aspirina (Acidul acetilsalicilic) este eficient in reducerea riscului de imbolnavire de cancer de piele.
"Am descoperit ca persoanele care folosesc aspirina in mod regulat sunt mai putin susceptibile sa dezvolte cancer de piele decat cele care nu iau acest medicament", a asigurat cercetatorul David Whiteman.
"In plus, am descoperit ca, dintre persoanele care nu au avut niciodata cancer de piele, cele ce foloseau aspirina in mod regulat aveau mult mai putine pete rezultate in urma expunerii la soare", a adaugat cercetatorul.
Potrivit ABC Online, in fiecare an, aproape 250,000 de australieni sunt diagnosticati cu cancer la piele, acest tip al bolii fiind pe primul loc in Australia.
Totusi, pentru ca aspirina sa-si faca efectul, trebuie luate minim 2 pastile saptamanal, pentru cel putin cinci ani.
Cancerul de piele a devenit o afectiune din ce in ce mai raspandita, datorita expunerii prelungite la razele ultraviolete. Aceasta tendinta se datoreaza in primul rand subtierii stratului de ozon si, in consecinta, a cresterii alarmante a razelor ultraviolete.
Probabilitatea ca o persoana sa fie afectata de cancer de piele se dubleaza de fiecare data cand aceasta se expune excesiv razelor solare.
ASPIRINA
