Am ales sa incep cu acest citat din Emil Cioran (Cioran, Emil – „Schimbarea la fata a Romaniei”, Bucuresti, Humanitas, 1995) pentru ca exprima subtil ideile pe care le va dezvolta in lucrarea sa despre cultura romaneasca. Sustine ca una dintre trasaturile definitorii ale romanului este inconsecventa si vorbeste aici despre incapacitatea acestuia de a construi o catedrala ale carei turnuri "sa se sprijine in cer". Este un pretext de a vorbi atat despre geniul momentului al romanului, dar si despre dominatia unei religii care trimite mult prea mult la umilinta. De ce alege sa vorbeasca despre o catedrala? Pentru ca aceasta constructie presupune pe langa truda imensa, si un sentiment al mandriei, al pietatii. Un creator de catedrala inseamna un creator care tinde spre inaltime. Bisericile romanului sunt mici si umile pentru ca firea lui este mult prea umila pentru a ridica ochii din pamamnt si a-si dori mai mult.
Este multumit cu putin, ascensiunea firii ii este straina. Este convins ca nu trebuie sa te indepartezi de pamant. Acesta tendinta este evidenta in secolele in care ritmul vietii la romani a fost unul vegetal. Asa cum spune Cioran, viata romanului a fost asemanatoare unei plante, pentru ca totul s-a petrecut pe langa si peste trairea lui in acest univers. Cioran condamna aici abandonarea in moarte a romanului, declarand ca nu xista niciun altul mai resemnat in fata mortii. In viziunea sa, acesta dezertare in fata mortii i-a pricinuit inexistenta unei fizionomii, a unui stil propriu. Integrarea mortii in viata romananului ca un ceva firesc, sau imaginea ei fara dramatism ne-ar fi afectat. Si Cioran ii aminteste aici pe francezi care s-au dispensat de ea si au creat o cultura fara spirit tragic ceea ce i-a facut sa fie fericiti. De asemenea, Cioran sublinieaza si obsesia egiptenilor fata de moarte, ceea ce i-a determinat sa construiasca din ea un cult, insa nu au acceptat-o ca pe un fenomen normal.
Si acesta acceptare a mortii se trage din umilinta superlativa a romanilor si lipsa unei pietati evidente. In Viziunea lui Emil Cioran, "pietatea da un sens etern zadarniciilor", in timp ce umilinta "rapeste omului, cat si lumii farmecul si valoarea." Din umilinta se naste preferinta romanului pentru conceptia destinului. Si romanul o foloseste pentru a explica toate lucrurile pe care nu le intelege, toate umilirile la care a fost supus, in definitiv, ideea destinului nu explica nimic. In lucrarea sa intitulata „Impotriva deznadejdii” (Eliade, Mircea - Impotriva deznadejdii. Publicistica exilului”, Bucuresti, Humanitas, 1992), Mircea Eliade sustine ca orice cultura autentica este polara, se contureaza din creatii spirituale antinomice si complementare. Astfel, pentru el a fost esentiala aparitia curentelor aflate in contradictie, dar care luate impreuna completeaza un spirit national. In plus, aceste antonimii intre curente nu s-au intalnit doar in gandirea romaneasca, ele stau marturie in toate culturile.
Vorbeam la inceput, in citatul lui Cioran despre tendinta romanului de a ramane aproape de pamant, ceea ce i-a determinat o evolutie sub curentul vietii. Dar aceasta traire a romanului l-a inzestrat cu o luciditate extrema. In plus, taranul roman este mai lucid, mai matur decat taranul francez sau italian, desi la acestia, curentele culturale s-au consumat in intregime. Cu toate ca taranul roman stie multe despre viata si moarte, el nu poate intelege istoria. Poate tocmai aceasta alegere de a ramane aproape de pamant, de a nu explora inaltimile, de a fi observator de undeva de foarte jos l-a ajutat sa capete o experienta de viata mult mai vasta decat un taran italian sau francez. In viziunea lui Cioran, taranimea a reprezentat istorie doar in formele primitive de viata, acum nu poate fi decat un suport, marturia biologica a unei natiuni. Ca sa exprime spiritul unei natiuni, taranimea trebuie industrializata. In viziunea lui Mircea Eliade, ca o natiune sa poata crea o opera universala, trebuie sa inglobeze valori universal umane pe care sa le imbrace in culori specifice poporului respectiv. Secole intregi s-a vorbit despre Romania ca „o tara eminamente agricola”, si atunci cultura ei este prin excelenta cultura plugarilor. Dar Mircea Eliade atrage atentia asupra faptului ca aceste creatii pastorale nu sunt produse determinate strict de conditiile sociale si economice ale taranilor. Cu toate acestea, conditia umana, fie ea colectiva sau individuala, este o situatie istorica. Aici Mircea Eliade subliniaza nasterea motivului „dor” nu din conditiile sociale – economice ale pastorilor, dar acestea au facut posibila si au accelerat acest sentiment metafizic revelat de instrainare, singurate, melancolie sau nostalgie. Cioran se opune clar sentimentelor metafizice si le considera esentiale in istoria unei natiuni doar pentru identificarea originilor biologice, in nici un caz ca fiind definitorii ale spiritului romanesc.
Cioran identifica o alta cauza a lipsei unei fizionomii a Romaniei si aceasta ar fi tocmai lipsa "Romaniei" pentru ca sute de ani a fost doar "poporul roman". Si tot aici Cioran condamna lipsa orgoliului si preferinta pentru anonimat. Conditia necesara pentru o creatie e ca insusi creatorul sa fie constient ca tot ce s-a facut pana la tine, a fost creat pentru tine si ca tu esti rascruce unica in istorie. Acestea sunt lucruri pe care natura prea umila a romanului nu le-a inteles si mai mult, a preferat sa ramana in randul poporului, a ramas "un licurici in soare".
Orientul apare in scrierile sale ca fiind un loc obscur in care cele mai multe popoare au esuat in dorinta de a se realiza. Aici eseistul ii aminteste pe turci, au fost plaga noastra pentru ca au venit fara "nicio pulsatie noua". Cioran se arata foarte revoltat impotriva acestei natiuni care dupa ce si-a construit un imperiu din teritoriile cuceriite, dupa dizolvare, nu a lasat nimic in urma. Cultura orientala este pentru Cioran "apolitica", iar Romania are de invatat doar de la natiunile politice. In schimb, pentru Mircea Eliadenu cultura orientala nu este dominata doar de valori negative. Si aduce aici exemplul Indiei. Pe langa retragerea din Viata, nostalgia Nirvanei, eseistul aduce in atentie tendinta ascetica si speculativa a gandirii, cunoasterea si valorizarea realului, amplificarea starilor de beatitudine de unde s-au zamislit stiintele politice, erotica sau tantrismul.
Mircea Eliade nu se opreste la a trage concluzii daca un curent este definitoriu pentru cultura romaneasca sau altul, daca taranul este esenta spiritului romanesc sau trebuie accelerata industrializarea pentru a se naste creatii spirituale asa cum sustine Emil Cioran. Daca Emil Cioran se aseaza de partea Occidentului si protesteaza impotriva valorilor orientale, Mircea Eliade releva valori pozitive ale culturilor din Orient si exemplele pot continua. Dupa parerea mea, este evidenta teoria lui Mircea Eliade despre polaritatea culturii, chiar daca Emil Cioran incearca sa sublinieze doar pe cele care ar delimita sau ar trebui sa exprime fizionomia Romaniei. Reuseste sa faca aceasta distinctie tot prin procesul antitezei, deci cultura este un produs al unor creatii antonimice.
Din randurile lui Emil Cioran sunt de acord cu ideea ca poporul roman este prea umil, ii lipseste mandrie si tendinta de a tinde spre inaltimi. Imi sustin aceasta parere prin prezentarea reactiei pe care am avut-o in urma unui articol aparut in cotidianul „Evenimentul zilei” in data de 16 aprilie 2007, intitulat „SUPERSTAR LA VATICAN” (http://www.evz.ro/article.php?artid=300592).
Un celebru fotograf italian a surprins intr-un calendar mai multi preoti ai Vaticanului. Reactia Bisericii? Aprobare! Calendarul a fost considerat o „sursa de informare turistica despre Statul Vatican”! Reactia mea? Stupoare! Dezacord total! Pentru ca „biserica mea” m-a invatat ca trebuie sa fiu modesta, umila! In timp ce catolicii profita din plin de noile dimensiuni ale media, eu continuu sa cred ca imaginea care va fi perceputa prin intermediul acestui calendar este gresita. Religia mea imi spune ca preotul este intermediar intre tine si Dumnezeu si trebuie sa-i urmezi invatamintele, nu pentru imaginea pentru care o afiseaza, ci pentru ca el te indruma spre regasire, spre pace sufleteasca. Daca eram orbi, oare cum le-ar fi folosit acest calendar? Ceea ce vreau eu sa evidentiez este exact teoria lui Emil Cioran, Occidentul este mandru si valorifica toate elementele in spiritul fizionomiei sale. E clar ca reuseste! Peste secole, acest calendar va ramane marturie a culturii de la Vatican. Ce se intampla la noi? Ne vom face cruci stupefiati, „Doamne, vine sfarsitul lumii!”
Bibliografie:
Cioran, Emil – „Schimbarea la fata a Romaniei”, Bucuresti, Humanitas, 1995;
Eliade, Mircea – „Impotriva deznadejdii. Publicistica exilului”, Bucuresti, Humanitas, 1992.
Adriana Laliu, redactia www.studentie.ro
