IN FATA "USII INTERZISE"

8/8456
label Lifestyle autorenew 2025-09-29, 16:54
Ce se poate spune despre viata unui om, dincolo de ceea ce el a lasat pentru noi sau pentru sine, dincolo de eschivari si strategii, de evenimente si crize, dincolo chiar de toate acele realizari pentru care il includem (sau nu) in sistemul nostru de amintiri?

Raspunsul ce vine aproape pe negandite este nimic. Si, intr-adevar, noi, toti ceilalti, nu putem decat glosa fantezist si de cele mai multe ori grobian cand e vorba despre viata altuia. Singurul capabil sa articuleze din cand in cand ceva coerent despre trairile sale este chiar omul in cauza si acesta doar daca are acel ceva care se numeste indeobste curaj.

Poate ca toti anii de "tacere buna" pe care Liiceanu i-a indurat cu stoicism au avut ca scop tocmai adunarea unei doze indeajuns de insemnate de nerv si sinceritate pentru a ramane cu sine acolo unde se pricepe el cel mai bine-in scris.
Cred ca orice cititor obisnuit cu scrierile lui Liiceanu si care a trecut prin experienta lecturii acestei carti a filosofului paltinisean va fi trait la finalul ei un sentiment destul de ambiguu, un amestec unic de dezorientare si (ne)liniste. Judecatile de valoare raman mute in fata unui asemenea text pentru ca insusi apelul la ele este inutil. Ce poti face, critic vorbind, cu o scriere atat de personala precum cea de fata?



In mod paradoxal, este cu mult mai dificil sa plasezi ideatic sau sa interpretezi in vreun fel un discurs precum cel practicat de Liiceanu in aceasta carte decat sa gasesti puncte slabe sau forte conceptiilor ontologice despre limita si limitatie forjate in lucrarile anterioare si asta deoarece limbajul filosofic este mult mai permeabil la hermeneutici si dezbateri despre legitimitatea lanturilor inferentiale decat poate fi o lunga confesiune cu iz de "consideratii inactuale", in care abunda destainuiri dintre cele mai dureroase si apasatoare, anamneze incarcate de sens.
"Usa interzisa" pare a reprezenta astfel nu atat despartirea de filosofie, cat mai ales inaugurarea unei terte etape: de la elev al lui Noica la profesor si creator de sistem, Liiceanu parcurge acum un nou drum, cel al recrudescentei sensibilitatii simplului fapt de a fi. Nimic nu e ceea ce pare a semnifica in acest discurs epistolar.

Daca pana acum aveam cunostinta de existenta unui filosof roman cu numele de Gabriel Liiceanu, fiind atenti la fiecare miscare a sa in campul minat al scriiturii, grabindu-ne in critici sau aprecieri doar pentru a tine pasul cu avalansa de idei si salturi cognitive, "Usa interzisa" provoaca un efect de ralenti brusc si complet deconcertant, purtandu-ne privirile adanc in sufletul unui om. Pentru ca este destul de usor de sesizat faptul ca aceasta scriere apartine unui om ingrijorat, macinat de propriile-i pacate si servituti, bantuit pana in cele mai secrete cotloane ale fiintei sale de vantul rece al timpului, instantiind momente de cugetare sau evenimentiale pentru a trisa iluzoriu si ludic scurgerea accelerata a traitului. Intr-o logica inversa celei foucauldiene referitoare la moartea autorului indaratul operei, scriitorul roman pare cumva ca incearca a sinucide opera pentru a-si reafirma identitatea pierduta printre sirurile de margele din sticla ale filosofemelor.

Sunt in ea pasaje in care-l regasim pe filosoful lucid si erudit, aproape pedant in distantarea sa fata de lume si poate enervant cateodata, mai ales atunci cand redevine, patologic, avocatul lui Noica. Toate acestea insa palesc in importanta atunci cand citim paginile despre vizita Regelui Mihai si nu mai conteaza deloc atunci cand le parcurgem pe cele despre fiul sau, stefan ("Flipi"), fragmente de o sensibilitate si o finete rar intalnite. Exista ceva in aceasta carte care, la un anumit moment al existentei fiecaruia dintre noi, capata deodata tot sensul posibil si activeaza ca un ferment cele mai intime ganduri si angoase, purtandu-ne pe drumul acelor catorva lucruri adevarate, pe care le avem mereu in fata ochilor, dar pentru care suntem, de cele mai multe ori, probabil din cauza apropierii, orbi. Citit la clipa aceea de gratie, filosoful, pe care l-ai masurat de-atatea ori cu ocaua cunoasterii si pe care l-ai asezat apoi cuminte langa cei cativa heideggeri din biblioteca, va fi devenit miraculos un om pe care nu se poate sa nu-l iubesti.

Sursa: akademia.ro