Se spune ca orasul Bucuresti a fost infiintat la sfarsitul secolului XIV de Mircea cel Batran. In orice caz, anul acesta, capitala tarii a implinit 555 de ani de la prima consemnare documentara, din vremea domnitorului Vlad Tepes.
Acestea fiind spuse, putem considera ca locuim intr-un oras “tanar” comparativ cu alte orase ale lumii cu istorii de mii de ani. Iata mai jos cateva dintre cele mai vechi orase ale lumii despre care, s-ar putea sa nu fi auzit niciodata nimic pana acum:
Foto: womanitely.com
Luoyang, China
Luoyang este cel mai vechi oras locuit continuu din Asia, fiind considerat centrul geografic al Chinei si leagan al culturii si istoriei chineze. Nu exista niciun alt oras in China, care sa fi cunoscut atat de multe dinastii si imparati ca Luoyang. Orasul a fost locuit mai bine de 4 000 de ani, iar astazi este populat de aproximativ 7.000.000 de oameni. Printre atractiile orasului se numara numeroasele temple budiste istorice, White Horse Temple, primul templu construit in China si Gotele Longmen inscrise in anul 2000 in Patrimoniul Mondial UNESCO.
Plovdiv, Bulgaria
Sapaturile arheologice realizate aici si vestigiile descoperite din Neolitic au dus la concluzia ca originile orasului se afla in jurul anului 4000 i.Hr. Orasul s-a aflat de-a lungul vremii sub stapanirea a diverse imperii, desi, la origini a fost o localitate traca. Mai tarziu a fost cucerit de romani, pentru ca in Evul Mediu sa devina obiectul disputei intre bulgari, bizantini si Imperiul Otoman. In 1885 a devenit oficial teritoriu bulgaresc. Acum este cel de-al doilea oras al Bulgariei si un important centru cultural si economic. Fiind atat de aproape de noi merita s ail vizitezi pentru Centrul Vechi de o frumusete aparte, plina de relicve istorice.
Aleppo, Siria
Orasul este adesea numit “sufletul Siriei” si este cel mai mare oras al acestei tari, avand o populatie de doua milioane de locuitori. Asezat strategic, in central Drumului Matasii care lega Asia de lumea mediteraneana, orasul a fost ravnit de-a lungul timpului de romani, bizantini si otomani, trecand de la o stapanire la alta. Asa se face ca astazi, orasul este de o diversitate culturala si arhitecturala impresionanta. Orasul a fost locuit de mai bine de 8000 de ani, dar exista vestigii care atesta faptul ca era locuit din urma cu 13.000 de ani.
Jericho, Palestina
Numit in Biblie, Orasul Palmierilor, Jericho este astazi un mic orasel cu o populatie de doar 20 000 de locuitori. Sapaturile arheologice au dus la concluzia ca orasul a fost locuit de acum 11 000 de ani. Avand o pozitie strategicA, in central Palestinei, orasul a avut o istorie zbuciumata, fiind distrus de romani, reconstruit de bizantini, distrus din nou…
Cholula, Mexic
Orasul s-a dezvoltat in urma cu 2 500 de ani dintr-o serie de sate si a fost resedinta pentru diverse culture din America Latina precum: olmecii, toltecii si aztecii. Numele orasului inseamna “loc de zbor”. In momentul in care a fost cucerit de spanioli, orasul a inceput sa aiba o traiectorie infloritoare. Astazi, orasul este locuit de 60 000 de locuitori si reprezinta o atractie pentru turistii din intreaga lume, datorita Piramidei din Cholula, considerat a fi cel mai mare monument ridicat de om.
Varanasi, India
India este leaganul unora din cele mai vechi civilizatii din lume dar si a unora dintre cele mai vechi asezari umane. Istoria orasului sfant Varanasi incepe in secolul 12 i.Hr, fiind unul din cele mai vechi din lme, indienii crezand ca a fost ridicat de Zeul Shiva. Varanasi este un loc cautat de scriitori, poeti si artisti celebri, Mark Twain spunand la un moment dat despre oras ca “este mai vechi decat istoria, mai vechi decat traditia, mai vechi decat legenda si arata de doua ori mai batran decat toate astea la un loc”.
Cele mai interesante cinematografe din lume
Te invitam sa descoperi in continuare si alte lucruri interesante:
Cele mai interesante cinematografe din lume
Foto: theculturetrip.com
Cele mai vechi orase ale lumii
label
Divertisment
calendar_month
2014-10-16, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:02
history_edu
Otilia Caraza