Toti visam, insa de cele mai multe ori, visele noastre nu sunt altceva decat un produs al subconstientului nostru care proceseaza ganduri si emotii. Cu toate acestea, uneori aparent un simplu vis poate inspira un scriitor sau chiar o persoana care nu stia ca poseda abilitati scriitoricesti sa puna mana pe stilou si sa dea nastere unei opere aclamate la nivel mondial. Cinci astfel de carti a caror inspiratie sta in visele creatorilor lor, gasesti in cele ce urmeaza!
Amurg
Intr-o zi din luna iunie a anului 2003, o mama din Arizona, SUA, pe numele sau Stephenie Meyer, s-a trezit in urma unui vis intens in care doi tineri indragostiti stateau intinsi unul langa altul pe o pajiste, discutand de ce povestea lor de dragoste nu va putea functiona. Daca fata era doar o fiinta obisnuita, baiatul – de o frumusete ravasitoare – era vampir.
Acest vis pare sa stea la baza uneia dintre cele mai celebre serii din lume: saga Amurg. Pana in prezent, cartile scrise de Stephenie Meyer s-au vandut in circa 17 milioane de exemplare in lumea intreaga.
Misery
Stephen King este unul dintre cei mai prolifici si mai populari scriitori contemporani. Surprinzator sau nu, cateva dintre romanele sale au la baza imagini sau chiar scenarii care i-au aparut in vis! In ceea ce priveste romanul „Misery”, autorul a dezvaluit faptul ca, la un moment dat, a adormit intr-un avion si a visat cum un fan isi rapeste autorul preferat si il ia drept ostatic. Cand s-a trezit, a fost atat de disperat sa nu uite povestea din vis, incat a ramas in aeroport si a scris dintr-o rasuflare primele 40-50 de pagini ale acestui bestseller.
Frankenstein
In 1816, Mary Shelley avea doar 18 ani. In acea vara, si-a petrecut timpul impreuna cu iubitul si viitorul ei sot, Percy Shelley, la resedinta din Elvetia a lordului Byron. Intr-o noapte, stand in jurul focului, conversatia s-a concentrat asupra readucerii la viata a corpurilor omenesti cu ajutorul curenului electric. Mary Shelley s-a culcat avand in minte imaginile unor cadavre care inviau si, in somn, l-a vazut pe monstrul Frankenstein si si-a imaginat circumstantele in care acesta a fost creat.
Cand s-a trezit, a inceput sa scrie o povestire despre visul sau care, ulterior, la incurajarile sotului ei, s-a transformat intr-unul dintre cele mai de succes romane din istorie.
Dr. Jekyll si Dl. Hyde
Scotianul Robert Louis Stevenson era deja un scriitor renumit cand a avut un vis despre un doctor care suferea de personalitati multiple. La trezire, si-a documentat visul si apoi s-a apucat sa scrie prima varianta a romanuluil, in mai putin de trei zile. Dupa cum ii era obiceiul, i-a permis sotiei sale sa citeasca aceasta versiune si, folosindu-se de sugestiile acesteia, a editat si a rescris anumite sectiuni din roman (dupa ce se pare, si cu ajutorul unei cantatiti considerabile de cocaina). A terminat intregul manuscris in doar zece zile de la momentul in care a visat subiectul romanului!
Pescarusul Jonathan Livingston
In 1959, scriitorul Richard Bach, un aviator impatimit, a auzit o „voce” care i-a soptit titlul nuvelei. Imediat dupa, acesta a scris primele capitole ale operei, dupa care a ramas fara inspiratie. A pus deoparte manuscrisul incomplet pe care l-a terminat abia 8 ani mai tarziu, dupa ce a avut un vis despre un pescarus. Opera sa a devenit una dintre cele mai profunde si mai miscatoare nuvele scrise vreodata.
Top 5 carti faimoase inspirate de vise
label
Divertisment
calendar_month
2011-02-28, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
studentie.ro