Avem o mare supriza pentru voi! „AfterHours In Club A” il readuce in legendarul subsol din Blanari 14 pe DJ Vasile, unul dintre pionierii muzicii electronice urbane din Bucuresti. Set-ul sau va incepe de la ora 5:00, iar intrarea este libera!
Dupa petrecerea din noaptea de sambata, 13 iulie, amatorii de party non-stop sunt invitati sa ramana in club, pentru o repriza de revitalizare matinala. DJ Vasile va intra in actiune la platanele din Club A. Este de fapt o reinnodare a unei povesti mai vechi, fiindca inceputurile carierei lui DJ Vasile sunt strans legate de acest loc.
Pe numele sau real Lucian Stan, DJ Vasile si-a luat pseudonimul ce l-a consacrat la inceputul anilor 1990, pe cand facea primele sale emisiuni la radio, profilate pe muzica alternativa. De aici, pana la a mixa in cluburi nu a mai fost decat un pas. Iar Club A, cu deschiderea sa culturala, a fost unul dintre primele ce i-au sustinut ideile creative.
Din 1993, DJ Vasile a inceput sa produca propriile proiectele muzicale. Mai intai a fost Matze, cu Cristian Stanciu, pentru ca in 1995 sa colaboreze cu cei de la Șuie Paparude. Trei ani mai tarziu, alaturi de Electric Brother si Matze, a fondat grupul NSK, care a avut un rol crucial in dezvoltarea muzicii electronice autohtone. In 1999, DJ Vasile a realizat primul album solo, „Drumu’ Bassului”. Un alt reper important al carierei sale a fost anul 2004. Atunci a fondat proiectul Shukar Collective, impreuna cu Dan Handrabur, Cristi Stanciu, Vlaicu Golcea, Mitos Micleusanu, Clasic, Napoleon si regretatul Tamango.
Dupa ce a traversat epoci si curente si a pus pe harta muzica electronica din Romania, DJ Vasile se reintoarce la radacinile sale, in Club A, acolo unde a pus bazele carierei sale exceptionale.
„AfterHours In Club A” este un nou proiect initiat de noi, venit in intampinarea solicitarilor publicului. In aceasta vara ne vom relaxa la o cafea in fiecare duminica dimineata si vom dansa pe set-urile celor mai buni DJ care au pus muzica la noi in ultimele doua decenii.
AfterHours in Club A cu DJ Vasile, 14 iulie, de la ora 05:00
label
Evenimente
calendar_month
2013-07-10, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Ioana Dinescu