9/9187
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:54
Unul dintre cei mai carismatici actori ai asa-numitului nou val ar fi trebuit sa primeasca Oscarul pentru rolul din acest film extrem de dur. S-a multumit doar cu o nominalizare, dar personajul interpretat de Edward Norton va ramane, cu siguranta, unul dintre cele mai memorabile din istoria moderna a filmului.
Norton este Derek Vinyard, un adolescent neo-nazist care crede cu fervoare in suprematia aeriana dupa ce este sedus de mesajul periculos al gurului rasist Cameron (Stacy Keach).

Intr-o seara, fratele sau mai mic, Danny, vine cu rasuflarea taiata si ii relateaza plin de frustrare si furie cum mai multi tineri de culoare i-au vandalizat masina. Fara sa stea pe ganduri, Derek insfaca o arma de foc, iese din casa si descarca toate gloantele de pe teava in tinerii turbulenti. Judecat si condamnat la trei ani de inchisoare, Derek isi va revizui in detentie atitudinea intoleranta si se va reintoarce in libertate un cu totul alt om.



Intre timp, fratele sau ii calca apasat pe urme, devenind un skinhead veritabil sub obladuirea lui Cameron care ii inoculeaza in minte ura impotriva evreilor, negrilor si asiaticilor.

Cand Danny scrie la cursul de istorie o recenzie favorabila cartii de capatai a nazismului, Mein Kampf de Adolf Hitler, profesorul sau de istorie, care este negru, il convinge sa se inscrie in cursul sau cu circuit inchis intitulat American History X. Tema pe care o primeste Danny este aceea de a scrie un referat despre fratele sau care a fost pe vremuri elevul aceluiasi profesor. Astfel, regizorul introduce, prin flash-back-uri in alb si negru povestea lui Derek, pana in noaptea in care i-a ucis pe tinerii de culoare. Ultima parte a filmului se axeaza pe incercarile lui Derek de a-si impiedica fratele sa comita greselile pe care le-a comis el.

Sursa: cinemagia.ro