In 2012, ASFI isi propune sa ajute financiar doua familii lipsite de mijloace materiale, 30 de copii nevoiasi si, nu in ultimul rand, sa ofere o bursa unui elev “Cum Laude”,care nu dispune de posibilitati financiare.
Pentru a-si atinge aceste obiective, Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi desfasoara o serie de concerte de colinde la inceputul luniidecembrie, dupa cum urmeaza:
- 4 decembrie la Palas Mall - teaser, ora 17:00;
- 5 decembrie la Mitropolia Moldovei si a Bucovinei, sala “Iusti nMoisescu” ora 19:00;
- 6 decembrie la Biblioteca Central Universitara, sala “Mihai Eminescu”, ora 19:00.
De asemenea, in cadrul proiectului este organizata o tombola cu un pret al biletului de 3 lei, in urma careia se vor oferi premii in valoare de 1000 de lei. Membrii ASFI se ocupa de vanzarea acestor bilete in caminele studentesti si in facultati, in perioada 21 noiembrie - 6 decembrie.
„De sapte ani, pentru membrii Asociatiei Studentilor Francofoni din Iasi, decembrie debuteaza cu cantec, cu emotii si solidaritate. Dupa 11 ani de activitate neintrerupta, ASFI mentine traditia proiectului Arata ca-ti pasa!, largind si mai mult aria beneficiarilor activitatilor caritabile. In 2012, noi aratam ca in luna cadourilor, luna Sfintelor Sarbatori, nu trebuie permis ca deznadejdea, lipsurile, frigul ori foamea sa fie un numitor comun pentru copiii orfani, familiile nevoiase si pentru elevii atat de talentati si muncitori, dar limitati in cunoastere din cauza situatiei lor materiale destul de precare. Prin proiectul nostru, ne invitam partenerii, profesorii, colegii, rudele si prietenii la un gest comun de solidaritate si ajutorare, prin Arata ca-ti pasa!.” Luciana Murarasu, presedinte al Asociatiei Studentilor Francofoni din Iasi
Proiectul “Arata ca-ti pasa” face parte din cele patru mari proiecte de traditie ale Asociatiei Studentilor Francofoni din Iasi, alaturi de Bal Mascat, Echos Francophones si Festivalul –“Zilele Studentului Francofon”. Totodata, acest proiect confirma predilectia studentilor francofoni catre o implicare profunda si catre dorinta de a realiza o schimbare benefica in societate prin voluntariat, orientare intarita si de motto-ul ASFI: „Fii diferit! Implica-te!”