1/12923
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:55
Marcian Petrescu si Trenul de Noapte concerteaza sambata, 16 Mai 2009, de la ora 21:00, in Clubul COVER din Fagaras. Concertul face parte din Turneul National de lansare al Noului Album de studio "POVESTILE BLUESULUI".
Marcian Petrescu este considerat cel mai bun muzicutist de blues al momentului din Romania, liderul trupei Trenul de Noapte, singura trupa de Harmonica Blues din Romania.

Lansat de casa de discuri Soft Records, prezentul material poate fi considerat o continuare logica a primului album "Dependent de blues", dar spre deosebire de anteriorul album, care a fost aproape in intregime acustic, de aceasta data formatia a ales sa interpreteze un blues electric extrem de energic, cu o orchestratie ce imbina clasicul cu modernul in ceea ce priveste texturile sonore ale instrumentelor si sound-ul general.
Marcian si colegii si-au dorit sa capteze pe disc energia si sunetul caracteristic unei prestatii live, acest lucru fiind realizat prin inregistrarea pieselor in studioul Real Sound sub bagheta maestrului Victor Panfilov, care s-a ocupat si de mixaje si masterizare. Albumul contine piesa "Iubirea ta e ca un cancer", in care apare ca invitat special Sugar Blue(cel mai bun muzicutist de blues din lume al momentului). Din acest punct de vedere, albumul reprezinta o PREMIERA ABSOLUTA IN ROMANIA, fiind singurul album de blues realizat de un artist roman de blues pe care apare un invitat american de asemenea calibru, castigator a 2 premii GRAMMY !!! Trenul de Noapte a realizat albumul in formula completa de trupa, cu Marcian Petrescu (muzicuta, voce, texte, compozitor, liderul trupei), Cyfer (chitara), Robert Ardeleanu (bas) si Petrica Ipatie (baterie). A colaborat la claviaturi Adrian Ivascanu. Noul chitarist al trupei este Mircea Ionita.
Data: 16 Mai 2009
Loc: Fagaras , Club COVER
Relatii si Rezervari: 0766 534 573(zilnic dupa ora 12:00)