Miercuri, 24 octombrie, cei de la Tapinarii vor canta din nou in Club A, loc cu care de altfel sunt atat de familiarizati. Se stie ca foarte multe evenimente majore din viata trupei s-au petrecut aici la noi.
Mentionam doar ca in fiecare februarie, cei doi “tapinari” celebreaza in stilul lor caracteristic asa zisa “sarbatoare a dragostei” in Club A, printr-un concert sub genericul “Anti-Valentine’s Day”.
Cosmin Covei si Adrian Tanase si-au unit destinele artistice inca din anul 2001, afirmand din capul locului “Sunt fericit”. Cei doi au adoptat un mod de exprimare inedit, ceva intre muzica folk si stand-up comedy, pe care l-au denumit folk alternativ. Cum si ei trebuiau sa se numeasca intr-un fel, si-au zis Tapinarii, titulatura imprumutata dupa un film al lui Ion Carmazan, cel care i-a fost profesor de facultate lui Covei.
Prima lor piesa, care asa cum am insinuat poarta titlul “Sunt fericit”, a fost un hit instant, multumita si unui videoclip tulburator, regizat de acelasi Covei. De aici lucrurile au inceput sa se lege, concert dupa concert, album dupa album, toate acestea sustinute cu ajutorul unui numar tot mai mare de fani.
Tapinarii si-au cucerit publicul si prin personalitatile distincte ale celor doi membrii, unul cu voce subtire, Tanase, iar celalalt cu voce groasa, Covei. Desi foarte diferiti, ei au gasit o punte de comunicare si au creat un veritabil brand Tapinarii.
Discografia lor este impresionanta, insumand nu mai putin de opt albume in perioada 2001-2010, culminand cu aniversarul “2010 ani de folk alternativ“.
Anul acesta duo-ul a lansat o noua piesa “Singur”, insotita si de videoclip, ca o promisiunea pentru un al noualea album.
Concert Tapinarii in club A
label
Evenimente
calendar_month
2012-10-23, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:00
history_edu
Silviu Marinescu