Joi, 4 noiembrie 2010, Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii din Bucuresti organizeaza conferinta Reducere hamiltoniana si lagrangeana cu aplicatii, sustinuta de prof. Tudor S. Ratiu.
Tudor Ratiu este in prezent profesor la Departamentul de Matematici din cadrul Ecole Polytechnique Federale de Lausanne. A obtinut doctoratul in 1980 la Universitatea din California cu o teza de mecanica geometrica si a fost numit in acelasi an profesor asistent de cercetare la Universitatea din Michigan.
In 1983 a devenit profesor asociat la Universitatea din Arizona, iar in 1988 a fost numit profesor titular la Universitatea din California. A fost beneficiarul unei burse postdoctorale din Fondul national stiiintific international american, a unei burse a Fundatiei "A. P. Sloan" si a unei burse Fulbright. A fost profesor si cercetator invitat la mai multe departamente si institute de cercetare matematica din lume.
Temele principale de cercetare ale profesorului Tudor Ratiu sunt analiza globala, mecanica fluidelor si a plasmei, dinamica hamiltoniana, mecanica geometrica, teoria bifurcatiilor si studiul sistemelor complet integrabile. Lucrarile sale abordeaza aspectele matematice ale acestor probleme, precum si aplicatiile lor in fizica si inginerie.
Conferinta Reducere hamiltoniana si lagrangeana cu aplicatii va avea loc incepand cu ora 14:00 in Amfiteatrul "Stoilow" din sediul Facultatii de Matematica si Informatica (Str. Academiei, nr. 14, sector 1, Bucuresti).
Sursa: Unibuc
Conferinta "Reducere hamiltoniana si lagrangeana cu aplicatii"
label
Evenimente
calendar_month
2010-10-29, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
studentie.ro