Vineri, 5 noiembrie 2010, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) va avea loc o dezbatere sub genericul ‘Totul a inceput la Arad. Povestile unor concetateni/ It all started in Arad. Centropa. Old stories and new media'.
La intalnire va fi prezent domnul Edward Serotta, directorul CENTROPA Viena, jurnalist, fotograf si realizator de film, specializat in studiul istoriei evreilor din Europa Centrala si de Est. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman, la initiativa ICR Viena, in parteneriat cu CENTROPA (Central Europe Center for Research and Documentation), Fundatia Idee si Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti.
Alaturi de domnul Edward Serotta, la dezbatere vor participa, doamna Felicia Waldman, director al Fundatiei Idee si conferentiar la Centrul Goldstein Goren al Universitatii din Bucuresti, domnul Mihai Chioveanu, istoric, conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti si doamna Anca Ciuciu, coordonator Centropa Romania si cercetator la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania - Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (CSIER - FCER).
In cadrul CENTROPA - The Central Europe Center for Research and Documentation, organizatie cu sediul central la Viena si reprezentante in peste 15 tari din Europa, lucreaza aproximativ 100 de istorici, regizori de film, web designeri, jurnalisti, profesori. Pe parcursul a aproximativ opt ani, membrii CENTROPA au intervievat peste 1500 de evrei, culegand date despre cultura si traditiile acestei comunitati. Marturiile sunt personale, legate de felul in care au trait si traiesc evreii si nu se refera exclusiv la perioada Holocaustului. Informatiile sunt disponibile pe site-ul www.centropa.org.
Edward Serotta este autorul volumelor Out of the Shadows, Survival in Sarajevo si Jews, Germany, Memory, precum si a numeroase articole pentru Time Magazine, The L.A.Times, The Washington Post. Prezent in Europa Centrala din 1985, a fondat CENTROPA in 2000. ‘Desi Centropa deruleaza acum interviuri in 15 tari, acest proiect s-a nascut intr-o dupa-amiaza calda de august din 1999, in Romania.
Faceam un film pentru ABC News Nightline despre caminul de batrani evreiesc si bucataria cuser din Arad. Pe langa faptul ca era cea mai buna bucatarie cuser din tara, ce m-a impresionat foarte tare a fost ca am gasit aici multi ne-evrei care asigurau serviciile de asistenta si ajutau cu tot ceea ce era posibil. (...) Am format o echipa si am creat un concept nou in istoria orala evreiasca: decat sa facem interviuri despre cum au murit familiile evreiesti in Holocaust, voiam sa stim cum au trait - inainte, in timpul Holocaustului si dupa aceea (...). Cand am facut documentarul pentru Nightline in Arad in 1999, in azilul de batrani locuiau douazeci de evrei. In 2007 mai erau jumatate, si in cativa ani nu va mai fi niciunul. Din acest motiv, Centropa este intr-o cursa contra timpului, facand tot posibilul pentru a pastra memoria Europei evreiesti si, in acelasi timp, istoria Romaniei. ‘- Edward Serotta
Expozitia de fotografie CENTROPA va fi deschisa in perioada 1-12 noiembrie 2010.
Contact media: Serviciul de presa al ICR, tel. 031 7100 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro
Dezbatere si expozitie despre istoria comunitatilor evreiesti din Europa Centrala si de Est la ICR
label
Evenimente
calendar_month
2010-10-26, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
studentie.ro