1/18807
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:58
Peste o mie de elevi, studenti si profesori au participat timp de doua zile la evenimentul "Cu mic, cu mare… prin Univers", organizat cu ocazia Saptamanii Mondiale a Spatiului Cosmic "World Space Week 2010" si a centenarului prof. Calin Popovici, unul dintre pionierii astrofizicii romanesti.

Duminica, 3 octombrie, invitatii au avut ocazia sa urmareasca experimente interesante realizate de studentii Facultatii de Fizica, dar si sa participe la diverse prezentari de popularizare a astronomiei. Un moment important al zilei l-a constituit concursul pe teme de astronomie, la care au participat 84 elevi, marele premiu fiind castigat de o eleva a Colegiului National "Tudor Vianu".

Pe parcursul intregii zile, elevii au putut admira cele doua expozitii de fotografie expuse in holul mare al Facultatii de Fizica – "Primul roman in spatiul cosmic: Dumitru Prunariu" (expozitie prezentata de Planetariul din Baia Mare) si "Astrofizica in imagini" (fotografii de Alex Tudorica).

Cea de-a doua zi a evenimentului a debutat cu un moment emotionant – discursurile sustinute de dna ing. Eliza Popovici si dl. dr. Calin Popovici Jr. pentru marcarea centenarului prof. Calin Popovici. Manifestarile au continuat cu o serie de seminarii pe teme de astrofizica, sustinute de renumiti profesori si cercetatori, atat din Romania cat si din strainatate.



Ultima parte a evenimentului a fost dedicata unei mese rotunde despre atractivitatea cunosterii stiintifice, organizata de Asociatia Secular-Umanista din Romania.

Printre participantii la masa rotunda s-au numarat Cristian Hatu (Societatea Academica Romana, Consiliul National de Curriculum), Firuta Tacea (Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Consiliul National de Curriculum), Tincuta Baltag (Fundatia Dinu Patriciu), Ovidiu Tesileanu (Facultatea de Fizica) si Liliana Voicu (Asociatia Secular-Umanista din Romania).

Evenimentul "Cu mic, cu mare… prin Univers" a fost organizat de Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti, în parteneriat cu Insititutul de Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei", Asociatia Secular-Umanista din Romania, Institutul de Stiinte Spatiale, si Astroclubul Bucuresti.

Sursa: Unibuc