Traditionala manifestare se va desfasura intre 1 si 23 septembrie si va prezenta peste 125 de evenimente muzicale in toata tara. Desi directorul artistic Ioan Holender se declara in continuare nemultumit de acustica Salii Palatului, ministrul Iorgulescu a replicat ca s-a facut maximum posibil. Nume mari prezente la aceasta editie: Jordi Savall, Fabio Biondi, Viktoria Mullova, Murray Perahia, Maxim Vengerov, Gigi Caciuleanu, compania Béjart Ballet.
Detaliile organizatorice ale megaevenimentului au fost prezentate oficial de ministrul Adrian Iorgulescu, secondat de Ioan Holender, celebrul director al Operei din Viena, dar in acelasi timp si director artistic al festivalului, anul acesta ca si peste doi ani, in 2009 (este pentru prima data, de altfel, cand directoratul artistic i se incredinteaza unei persoane pentru doua editii consecutiv). Valentina Sandu-Dediu este coordonatorul de promotion al festivalului si se va ocupa de toate detaliile legate de relatii publice. Au fost prezenti la intalnire – unde au participat nu numai presa acreditata, ci si multi muzicieni, dirijori (Horia Andreescu), oameni interesati pur si simplu de fenomenul muzical, Sala Multimedia a ministerului fiind mai plina ca niciodata – si directorul Televiziunii publice, omul politic Alexandru Sassu, si o reprezentanta a Radiodifuziunii publice.
Concursul de interpretare, in opinia lui Adrian Iorgulescu, va bate de aceasta data toate recordurile: 118 lucrari, din 34 de tari, sunt inscrise numai la sectiunea compozitie, iar juriul care le va dramui va fi condus de academicianul roman Stefan Niculescu, un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare. La concursul de pian s-au inscris 44 de concurenti originari din 15 tari, de la Belarus pana in Japonia si Coreea de Sud. In concursul de vioara, la fel, avem 41 de concurenti din 17 tari (din Albania, Armenia pana in Finlanda, ajungand chiar si in Coreea). In data de 7 septembrie vom avea chiar si mult-asteptatul concurs pentru atribuirea viorii Stradivarius unui tanar sau mai putin tanar violonist.
Inca doua vesti importante date de Holender: la editia din 2009 se va aduce la ONB opera "Celan", dedicata marelui poet originar din Cernauti (se canta deja la Dresda, Köln, Bremen); intr-o discutie particulara, noul director al Opéra Bastille i-a confirmat ca in stagiunea 2010-2011 se va monta aici "Oédipe" (prima oara dupa premiera din 1936). Sigur, daca ne va lasa sa traim caldura pana atunci...
FESTIVALUL GEORGE ENESCU
label
Evenimente
calendar_month
2008-09-16, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:55
history_edu
studentie.ro