1/10136
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:55
Festivalul International de Acordeaon, intitulat Nopti Albe de Acordeon se va desfasura intre 26 si 28 septembrie 2008, la Bucuresti. Evenimentul, care va dura trei zile, se va intitula Acordeon Armony Music, avand ca partener principal Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucuresti – ArCuB.
Festivalul doreste sa organizeze trei seri de spectacole, sustinute de instrumentisti de nivel mondial in muzica pentru acordeon, cu teme din folclorul romanesc, cel international, muzica clasica sau contemporana si jazz. Aceste evenimente vor fi urmate de o serata specifica a genului cantat in ziua respectiva: bal popular romanesc, serata frantuzeasca, serata de jazz pentru acordeon.
De asemenea, in cadrul evenimentului se va organiza si o expozitie de acordeoane din secolul XIX. Astfel, publicul romanesc va putea asculta, anul acesta, recitaluri sustinute de maestri ai artei interpretative, cum ar fi interpreti din Franta, Italia, Romania, Rusia, Brazilia si Argentina.
Curiosii care vor participa la acest festival vor redescoperi valorile muzicii pentru acordeon si a virtuozitatii specifice acestui instrument.
Programul va cuprinde atat muzica clasica, variete, cafe concert, cat si jazz, tango cat si muzica lautareasca. Festivalul va aduce pe scena nume celebre, pe Emy Dragoi si invitatii sai: Patrick Quichaud (Franta), Trio Ricardo Steuer Herz (Brazilia), Ionica Minune (Romania), Duet Romeo (Italia), Cornelia Catanga, Jean Mocanu , Jerez le Cam quartet (Argentina), Evegeny Derbenko si Dmitry Shilov (Rusia), Ives Fontaine, Jean De Meaux si Emilian Ionut (mezinul festivalului).
In editiile din septembrie 2006 si 2007, publicul bucurestean a avut posibilitatea sa vada si sa asculte la Bucuresti mari acordeonisti: Richard Galliano, Jose Mosalini, Emy Dragoi, Marcel Azzola, Pascal Contet, Roman Jibanov. Fata de anii trecuti, in acest an vor fi realizate concerte care imbina teatrul si muzica, avand doua figuri centrale: Maria Tanase si Charlie Chaplin.
Festivalul International "Nopti albe de acordeon" din Romania se alatura altor sute de manifestari internationale de gen cu traditie, precum Festival des "Nuits de nacre", Festival d'accordeon «Le Grand Soufflet». Concertele vor avea loc la Sala ArCuB din Bucuresti. Biletele au fost puse in vanzare la Casa de bilete din Str. Batistei nr 14 . Pretul biletelor este de 26,5 lei si 15,9 lei.