2/21262
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:59
Luna aceasta, Asociatia Studenteasca DAfi (DaAfaceri) lanseaza a doua editie a proiectului “Actori la Bursa”. Evenimentul se adreseaza studentilor pasionati de pietele de capital si de tranzactiile efectuate de catre bursele de valori si se va desfasura in perioada 23 – 25 martie in Bucuresti.

Pentru ca domeniul tranzactional este din ce in ce mai cautat si apreciat de catre studenti, DAfi va organiza un eveniment cu aceasta tematica ce se va desfasura pe parcursul a trei zile, sub forma unor seminarii.



Structura proiectului se prezinta astfel: in prima zi denumita “Inception: Piata de capital in context actual” se va discuta despre generalitati ale acestui domeniu, in a doua zi cu numele de “The Unkown: Case Study” se va face o analiza a pietei de capital din Romania, in timp ce in treia zi, “Final Destination: Cum sa castigi Oscarul pe Wall Street”, participantii vor afla mai mult despre secretele tranzactionarii.

In urma evenimentului, participantii vor pune in practica ceea ce au invatat, avand posibilitatea de face tranzactionari virtuale timp de 20 de zile, folosind platforma Strade.ro. Primii trei studenti cu cele mai bune rezultate vor beneficia de cate un shadowing la Bursa de Valori Bucuresti si vor fi premiati cu carti si cursuri de specialitate.

Numarul de locuri disponibile la seminarii este de 50 iar participarea este conditionata de completarea unui formular care poate fi gasit pe blogul evenimentului in perioada 10 – 20 martie. Pentru mai multe detalii accesati http://actorilabursa.wordpress.com