1/17441
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:58
Scurtmetrajul Colivia, in regia lui Adrian Sitaru, a fost distins cu Marele Premiu City of Vila do Conde al Festivalului International de Film de Scurtmetraj Vila do Conde din Portugalia, desfasurat in perioada 3-11 iulie 2010.

In cadrul festivalului au fost prezentate, in Competitia internationala, Colivia, in regia lui Adrian Sitaru si Derby, in regia lui Paul Negoescu, precum si o selectie de scurtmetraje romanesti recente, realizata de asociatia ESTE’N'EST, in cadrul sectiunii Panorama Europeana.

Cu sprijinul ICR Lisabona, au fost prezenti la eveniment Paul Negoescu, regizorul filmului Derby, Monica Adela Gorgan, producatorul principal al filmului Colivia de Adrian Sitaru, si Mihai Mitrica, reprezentantul Asociatiei ESTEN'N'EST.



Curtas Vila do Conde, ajuns in acest an la cea de-a 18-a editie, este cel mai important festival de scurtmetraje din Portugalia si unul dintre cele mai prestigioase din Europa. Au fost proiectate aproximativ 200 de filme, de diverse genuri: animatie, fictiune, documentare, cinema experimental si video muzical.

Programul competitional al festivalului a cuprins opt sectiuni: Competitie internationala, Competitie nationala, Take One! – sectiune care promoveaza filmele realizate de scolile de cinema si audiovizual din Portugalia, Curtinhas – scurtmetraje pentru publicul foarte tanar, Remixed – competitie de cinema experimental, In Progress – sectiune care urmareste cariera regizorilor prezentati de festival in editiile anterioare, In Focus – retrospective ale creatiilor unor regizori, Program special. Alaturi de cele opt sectiuni, exista si un important targ de scurtmetraje, aflat la cea de-a 14-a editie, rezervat profesionistilor din industria cinematografica.

Pentru a promova cateva dintre cele mai valoroase si recente creatii ale cineastilor romani, ESTE’N'EST a realizat o selectie de scurtmetraje care a inceput sa faca turul festivalurilor internationale si nationale. Au fost selectate Outrageously disco de Nae Tanase, Muzica in sange de Alexandru Mavrodineanu, Timi de Cristi Iftimie, Trenul foamei de Viorel Timaru, Betisoare rock’n roll de Cristian Pascariu, Vera vs The Library Bear de Luiza Parvu.

Sursa: ICR