2/29089
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Silviu Marinescu
O spectaculoasa aparitie editoriala: noua carte a lui Gabriel Andreescu, intitulata Carturari, opozanti si documente. Manipularea Arhivei Securitatii (Editura Polirom, 2013).

In urma unor minutioase cercetari, autorul, unul dintre cei mai importanti dizidenti ai perioadei comuniste, militant pentru drepturile omului si ale minoritatilor dupa 1990, cercetator si profesor de stiinte politice, ajunge la concluzia ca acuzatiile de colaborationism vehiculate in ultimii ani in legatura cu Adrian Marino, Constantin Noica, Nicolae Balota, Vasile Vetisanu, Mihnea Berindei, Mihai Botez si Nicolae Breban nu se justifica.

Despre aceste mult-discutate „cazuri” de intelectuali publici, despre incercarile poliției politice a vechiului regim de a manipula elitele culturale si despre manipularea postcomunista a Arhivei Securitatii – la Cafeneaua critica, in dialog cu Gabriel Andreescu.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critica este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfasurat in anii 1990, la Cafeneaua Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti. De la reluarea sa in noiembrie 2008, Cafeneaua critica a fost gazduita de cluburile bucurestene The Silver Church, Club A si Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critica a revenit la Club A si se desfasoara joia seara*.