Luni, 15 august 2011, incepand cu ora 10.00, in Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucuresti, va avea loc festivitatea de deschidere a scolii internationale de vara „Bucharest Summer University 2011”, organizata de Academia de Studii Economice, prin intermediul Senatului Studentesc, in parteneriat cu Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, cu mentoratul Facultatii de Marketing si al Fundatiei EURISC.
In total, 25 de tari vor fi reprezentate in acest an la Bucuresti, la cel mai important program educational de vara organizat anual de Academia de Studii Economice. Aflata la cea de-a saptea editie, scoala internationala de vara „Bucharest Summer University 2011” va reprezenta, si in acest an, un prilej pentru tinerii economisti veniti din intreaga lume, de a aprofunda teme economice de actualitate prin dialog si dezbateri cu specialisti din mediul academic si cel al afacerilor.
Astfel, cei mai buni 55 de tineri economisti din 20 de tari, cu varsta intre 19 si 27 de ani, alesi in urma unui proces riguros de selectie, vor participa in perioada 14-28 august la cursuri, seminarii si dezbateri pe tema: „Energie si crestere economica”. Pe parcursul celor doua saptamani, specialisti si profesori internationali de renume din domeniul energiei vor fi prezenti pentru a discuta si dezbate impreuna cu tinerii aceasta tema. Printre ei, se afla profesori de renume din Elvetia, Marea Britanie, Norvegia si Statele Unite ale Americii.
In completarea programului academic, organizatorii au pregatit si un program cultural care consta in diferite activitati in aer liber, seri culturale, petreceri si excursii menite sa ofere participantilor un cadru favorabil pentru interactiune si comunicare, precum si oportunitatea de a se cunoaste si de a se familiariza cu aspectele importante ale culturii romanesti.
Ca si anul trecut, Senatul Studentesc ASE Bucuresti va oferi tinerilor din cele 25 de tari ocazia de a cunoaste Bucurestiul altfel. Ansamblul statuar amplasat de Fundatia Dan Voiculescu in Parcul Copilului, intitulat „Gradina Valorilor Romanesti”, va fi locul in care participantii vor avea posibilitatea de a afla mai multe despre personalitatile semnificative ale istoriei si culturii noastre nationale. Iar pe data de 26 august, acest spatiu va gazdui si o dezbatere in aer liber pe tema: „Societatea poate fi sensibilizata sa utilizeze surse de energie alternativa prin intermediul social media”.
Iar la sfarsitul celor doua saptamani ale scolii de vara, in urma sustinerii probei de verificare a cunostiintelor, participantii vor putea obtine o diploma de participare si 5 puncte credit transferabile international (ECTS) pe care participantii, fie ei studenti, masteranzi sau doctoranzi, le vor putea transfera in cadrul institutiei de invatamant din care provin.
Au acceptat invitatia organizatorilor de a participa la ceremonia de deschidere a scolii internationale de vara „Bucharest Summer University 2011”: Iulian Fota – consilier prezidential pentru securitate nationala, Razvan Nicolescu - Vicepresedintele Agentiei Europene pentru Reglementarea Energiei si Manager OMV Petrom S.A., Excelenta sa Ambasador Sergiu Celac – director al Fundatiei EURISC, Adrian Alexe - directorul de comunicare S.C. Hidroelectrica S.A., Mugurel Radulescu - directorul de relatii publice si comunicare al Coca-Cola HBC Romania. La eveniment vor fi prezenti cei 55 de participanti la scoala de vara din acest an, specialisti in domeniu si reprezentanti ai Academiei de Studii Economice din Bucuresti.
Parteneri media: Antena 1, Antena 3, Radio ZU, Jurnalul National, Financiarul, Saptamana Financiara, FORBES, Romania Libera, Bursa, Economistul, ambition!, Business Review, Tribuna Economica, Studentie.ro, Evenimentestudentesti.ro, lumebuna.ro, empower.ro, entrypark.ro
Incepe Bucharest Summer University 2011
label
Evenimente
calendar_month
2011-08-12, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:00
history_edu
studentie.ro